„Este o chemare pe care suntem obligați să o onorăm”

– Interviu cu OANA BEDRULEA, Iași –

 

– De unde ai harul lăsat să desfeți privirea și sufletul omenesc? – Atunci când ne referim la artă, harul este cu siguranță transpus din lumi dincolo de puterea noastră de înțelegere. Este o binecuvântare cu care ne naștem noi, artiștii, pentru a face lumea și viața (dar nu neapărat numai a noastră), mai frumoasă. Este o chemare pe care suntem obligați să o onorăm cu cea mai bună versiune a noastră. – Știu, că prin talent reușești să devii înălțătoare, un adevărat Icar, care totuși se poate prăbuși pentru că arta cere sacrificii… – Știu că arta, sub o formă sau alta, a fost o constantă, o călăuză în viața mea, iar orice altceva a fost mereu situat în planul secund. Consider că atâta timp cât te dedici cu adevărat unui concept, fie el și abstract (nematerial), dar definitiv și fără precauție, lucrurile bune și certitudinile se împletesc cu parcursul într-un mod firesc. Ajungi să trăiești într-o lume nesigură, având o constantă efemeră, care te împinge însă mereu să continui, să te îmbunătățești, să aspiri la conceptul tău de perfecțiune. – Cât de aproape este lumina în artă de întunericul de fiecare zi? – Atâta timp cât lumina din noi se confundă cu lumina din artă, cred că vom fi ca licuricii în noapte: un fel de speranță și de amintire a luminii acolo unde este simțită lipsa ei. – De ce ți-ai ales drumul înlăcrimat al creației și nu ai lăsat ca materialul să-ți copleșească sufletul? – A fost o tendință naturală, nu un scop. Am devenit, apoi am constatat sau, mai bine spus, am conștientizat devenirea. Totul se datorează primilor ani din viață, care au fost plini de lumină, dragoste, artă, filosofie, muzică frumoasă și părinți desăvârșiți. – Când crezi că poți să spui că s-a împlinit pasiunea în talent? – Cred că ar fi mai potrivit să spun că mi-am împlinit talentul prin pasiune. În cazul meu, pasiunea, harul și dorința s-au împlinit armonios, tot ce am avut de făcut a fost să mă las ghidată de instinct și de rațiune, iar în acest fericit caz, ambele mă chemau pe același drum. – Dintre profesorii care ți-au călăuzit pașii în pictură care crezi că a avut cea mai mare înrâurire asupra creației tale? – Cu siguranță, Călăuza mea pe drumul Artei rămâne regretatul domn profesor Corneliu Tincu. Dumnealui m-a încurajat și ulterior mi-a devenit mentor, dirijându-mi pașii până la finalul liceului în cadrul clasei de arte de la Gura Humorului. În timpul facultății mi-au inspirat calea profesori precum Valentin Sava, Dragoș Pătrașcu sau D.N. Zaharia, profesori în adevăratul sens al cuvântului. – Cum vezi sacrul și profanul în viața de fiecare zi a Oanei Bedrulea? – Deși ar trebui să-i atribui lui Eliade conceptele de sacru și profan, m-aș regăsi mai degrabă în scrierile lui C.G. Young și în felul în care își descria acesta viața. Evenimentele din exterior, mereu pe plan secund, iar viața dinlăuntru, întotdeauna în prim-plan. Un alt fel de sacru și profan, aș spune, deoarece rezonanța cu sacrul se face întotdeauna dinspre înăuntru spre mai înăuntru. Interviu realizat de MIHAI SULTANA VICOL