La etapa finală a Cupei Mondiale de sanie pe pârtie naturală la seniori de la Vatra Dornei

România, în prima jumătate a clasamentului

> Pe primul loc se situează Italia, urmată la o diferență foarte mică de Rusia și Austria
 

Federația Internațională de Sanie, împreună cu Federația Română de Bob Sanie și Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei au organizat în perioada 17-19 februarie, etapa finală a Cupei Mondiale de sanie pe pârtie naturală la seniori. Concursurile s-au desfășurat pe pârtia „Bucovina”, care a fost construită special pentru a găzdui competiții internaționale de sanie, are peste un kilometru lungime și 11 viraje, fiind singura pârtie de pistă naturală din România omologată internațional. Timp de trei zile, localnicii și turiștii au putut să admire măiestria de a mânui sania pe gheață a celor 93 de sportivi din 17 țări care au concurat la ultima etapă de Cupă Mondială. Concursul a fost structurat pe patru categorii: individual masculin, individual feminin, dublu și echipe. Federația Internațională de Sanie a apreciat eforturile făcute în lupta cu temperaturile ridicate La finalul competiției, Harald Steyrer, vicepreședintele Federației Internaționale de Sanie, ne-a declarat că anul acesta condițiile meteo total nefavorabile unei astfel de competiții i-au pus la grea încercare pe organizatori, dar prin eforturile depuse competiția s-a desfășurat corespunzător. „Aș dori în primul rând să mulțumesc sportivilor care în ultimele luni și în această săptămână ne-au oferit posibilitatea să vedem încă o dată cât de frumoasă este această disciplină sportivă. Încă de anul trecut, Federația Internațională de Sanie s-a hotărât să confere municipiului Vatra Dornei dreptul, posibilitatea și plăcerea de a organiza încă o finală de cupă mondială. În numele Federației Internaționale de Sanie doresc să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei competiții. De asemenea, mii de mulțumiri Federației Române de Bob și Sanie care a dovedit încă o dată că are o inimă deosebită pentru sania pe pistă naturală. De asemenea mulțumiri din suflet Primăriei Vatra Dornei, domnului Ilie Boncheș, pentru susținere și pentru tot ceea ce a făcut pentru buna organizare, tuturor celor care au muncit efectiv și s-au implicat în buna organizare a competiției, oferindu-ne prilejul să avem o manifestare sportivă de înaltă clasă”, ne-a declarat Harald Steyrer. „Dumnezeu a ținut cu noi și am reușit să trecem cu bine” Înainte de festivitatea de premiere a campionilor mondiali la sanie, vicepreședintele Harald Steyrer i-a oferit profesorului Octavian Pungovschi, șeful comitetului de organizare a ultimei etape a cupei mondiale, o copie a cupei mondiale, de dimensiuni reduse, în semn de recunoștință pentru efortul depus. „Am fost felicitați de cei care au venit din alte părți, pentru că am reușit să menținem gheața pe pârtie. Mulțumesc celor care ne-au dat o mâne de ajutor și care nu au fost vizibili pe pârtie, dar care au lucrat noaptea, în condiții dificile, pentru a salva această competiție care era în mare pericol să nu se mai desfășoare. Din păcate, prognozele nu sunt încurajatoare, vom încerca să refacem pârtia cu mijloace artificiale până vineri dimineața, astfel încât Campionatul Mondial de juniori, care începe astăzi, să se desfășoare în condiții bune”, ne-a spus Octavian Pungovschi. Conform primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, prin prezența numeroasă a sportivilor și oficialilor din 17 țări la această competiție, Vatra Dornei, Bucovina și județul Suceava au devenit și mai cunoscute în întreaga lume. „Văzând atâtea steaguri ale țărilor participante în fața mea am o mare satisfacție, dar și emoție. Doresc ca după cele două ediții de cupă mondială desfășurate la Vatra Dornei și a Campionatului Mondial de juniori să reușim să ne unim cât mai mulți pentru reușita acestor competiții, pentru că și în anii viitori vom avea competiții foarte importante, numai să avem parte de vreme favorabilă pentru acest sport. Am convingerea că de la an la an etapa de cupă mondială găzduită de Vatra Dornei va reuni un număr tot mai mare de participanți”, a precizat primarul. Festivitatea de premiere Punctul final al Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală, ediția 2013-2014, a fost festivitatea de premiere din fața Primăriei Vatra Dornei. Înainte de înmânarea cupelor, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” de la Clubul Copiilor Vatra Dornei a prezentat un scurt program artistic. Cupa mondială are loc pe mai multe pârtii din Europa. Anul acesta, din cauza condițiilor meteo, fiind doar șase etape, ultima dintre ele găzduită de Vatra Dornei. Premierea pentru etapa a șasea a avut loc la pârtie, după terminarea coborârilor, miercuri după-amiază, primind Cupa Mondială cei mai bine clasați în toate cele șase etape. Festivitatea a fost un motiv de bucurie în taberele câștigătorilor, italienii aducându-și învingătorii pe brațe la podiumul de premiere, iar rușii având lacrimi de bucurie. Primii premiați au fost sanierii de la dublu. Italienii Patrick Pigneter și Florian Clara au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, acumulând în cele șase etape 570 de puncte. La o diferență mare de puncte, rușii au urcat pe celelalte locuri de pe podiumul de premiere. Cu 465 de puncte, Aleksandr Egorov și Petr Popov au ocupat locul II, iar Pavel Porshnev și Ivan Lazarev locul III, cu 425 de puncte. Cu 189 de puncte dubloul Bogdan Moroșan și Gabriel Candrea ocupă poziția a opta, românii neparticipând la etapa din Olang, Italia. La individual feminin, prima poziție pe podium a revenit rusoaicei Ekaterina Lavrentyeva cu 525 de puncte, pe locul II s-a clasat italianca Evelin Lanthaler cu 439 de puncte, poziția a treia fiind ocupată de austriaca Tina Unterberger cu 405 puncte. Dorneanca Anișoara Hutopilă, cu cinci participări din 6 etape, ocupă locul 19 în ediția 2013-2014 a Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală. La individual masculin, pe primul loc s-a situat Patrick Pigneter (Italia), care a acumulat în cele șase etape 545 de puncte, urmat de austrieci, Thomas Kammerlander cu 500 de puncte și Michael Scheikl cu 424 de puncte, românii Adrian Filimon ocupând locul 37, Bogdan Moroșan – locul 44, Cosmin Alexandru Codin – locul 48, iar Mihai Coubis poziția 70. România, în prima jumătate a clasamentului Pe națiuni, pe primul loc se situează Italia, cu 4066 puncte, urmată la o diferență foarte mică de Rusia, cu 4015 puncte, și Austria, cu 3869 puncte. Într-un clasament al celor 19 țări care participă la Cupa Mondială, România ocupă locul 8, înaintea unor țări ca Slovenia, SUA, Canada, Brazilia, Marea Britanie. „Nu sunt foarte mulțumit de evoluția sportivilor noștri. Miercuri am ratat o șansă de a ocupa un loc patru, la etapă, am pierdut la diferențe foarte mici. Întotdeauna se întâmplă ca cineva să greșească, dar din păcate am ratat la noi acasă obținerea unui rezultat deosebit. Este adevărat că sportivii noștri nu au putut să se antreneze prea mult, să-și facă un avantaj din pârtia proprie, fiind nevoiți să se ocupe și de alte activități pentru buna desfășurare a ultimei etape de cupă mondială. Suntem fericiți că am reușit să scoatem la capăt competiția. Pentru noi, cel mai important este să rămânem în circuitul Cupei Mondiale. O parte dintre sportivii care au concurat la acest campionat sunt și juniori și vor rămâne în competiție pentru Campionatul Mondial de juniori”, ne-a declarat Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: