Spitalul de Urgență Suceava dispune de medicație pentru bolnavii HIV/SIDA din județ

„În acest moment, Spitalul de Urgență Suceava dispune de stocuri pentru tratamentul lunar antiretroviral al pacienților seropozitivi din județ” ne-a declarat ieri directorul medical Tiberius Brădățan.
 

„A fost într-adevăr vorba despre o întârziere în aprovizionare, dar aceasta s-a datorat modificărilor pe care ministerul le-a operat la fila de buget pentru acest an. Astăzi (luni, 17 februarie – n.n.) în farmacia spitalului nostru există un stoc de medicamente în valoare de 173.125 de lei, urmând ca în zilele următoare să fie completat necesarul. Problema întârzierii a fost discutată deschis cu un reprezentant local al unei asociații membre a Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) și de aceea cred că a fost vorba de rea-voință în emiterea unor acuzații la adresa noastră “ a completat Brădățan. Directorul medical sucevean a comunicat totodată că fondurile anuale necesare pentru terapia pacienților cu HIV/SIDA din județul Suceava sunt de 6 milioane de lei, în timp ce prin programul național de tratament au fost alocate de către Ministerul Sănătății doar 1,8 milioane de lei, adică doar circa 30% din cât ar fi necesar. UNOPA a lansat duminică un comunicat în care anunța că seropozitivii din județul Suceava, tratați în cadrul Programului Național de Tratament HIV/SIDA, au fost nevoiți să-și întrerupă terapia din cauză că Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a rămas fără medicamente din luna decembrie a anului trecut. Mai mult, se spunea că bugetul alocat în luna ianuarie de Ministerul Sănătății pentru primul trimestru al anului 2014 ar ajunge doar pentru 43% din necesarul unei luni de tratament. UNOPA afirma că spitalul de la Suceava ar fi singurul spital din țară aflat în această situație și că, din cauza poticnelilor din Programul Național de Tratament HIV/SIDA, destule spitale în țară întâmpină greutăți în achiziționarea medicamentelor antiretrovirale. „Invităm toată țara să vină să vadă cum se împarte sănătatea la Suceava. Suntem disperați, ne vom bate pe medicamente atunci când vor veni, pentru că știm că nu sunt pentru toți. Dar de data asta nu mai iertăm, îi vom da pe toți în judecată, spitalul și pe toți cei răspunzători, până la ministrul sănătății și întreg Guvernul României. Cei vinovați trebuie să plătească pentru viața pe care ne-au distrus-o” spune în comunicat Dorina Vasile, președintele Asociației Red Ribbon din Suceava. Se pare însă că motivul principal pentru care medicamentele pentru terapia lunară a persoanelor seropozitive nu au venit la timp nu ar fi totuși nici insuficiența fondurilor ministeriale, nici târguiala pe bugetele ministerelor la început de an, ci insuficiența stocurilor de medicamente la firmele private care asigură medicația bolnavilor HIV/SIDA din cadrul programului național. Anul acesta ar fi avut prioritate la livrare orașele mari, Suceava fiind undeva spre capătul listei. În evidențele Spitalului Județean Suceava sunt înregistrați 160 de bolnavi HIV/SIDA, alte 17 persoane refuzând, din diferite motive, medicația.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI