„USL a fost creată pentru ca românii să vadă România guvernată”

USL a fost creată pentru ca România să poată fi guvernată în mod real și au existat negocieri, nu între persoane, ci între partide, prin oamenii de vârf, între doctrine, între ideologii, a declarat vineri liderul liberalilor suceveni, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu.
 

Într-o conferință de presă, el a spus că vorbește în nume personal, în calitate de liberal și de membru al USL, fiind indignat că, la nivel național, „cinci, șase, zece tovarăși” hotărăsc soarta României fără a gândi prea mult la consecințele faptelor lor. „La București, unii se trezesc vorbind peste noapte după ce confundă realitatea cu somnul rațiunii. Le spun «Bună dimineața!» acestor domni, îi rog să se spele pe ochi, să coboare în stradă, să vorbească cu România. Vor înțelege acolo că USL a fost construită nu pentru ca PSD să câștige alegerile din 2012 după o pauză în care nu au mai câștigat de unii singuri alegeri după ce Ion Iliescu a ieșit la pensie. USL a fost creată pentru ca românii să vadă România guvernată, pentru ca românii să vadă în sfârșit o echipă puternică, formată din oameni inteligenți, din oameni care își doresc să-și sacrifice timpul, forța și munca în interesul acestei țărișoare” a spus deputatul liberal. Președintele PNL Suceava a mai spus însă că, în realitate, după ce au votat cu demnitate, românii „primesc trădări de cabinet” și s-a întrebat cât va mai rezista acest popor votând o Albă ca Zăpada imaculată și primind o Cenușăreasă. „Finalul trebuia să fie unul corect, rezultatul cel pe care l-au votat românii, o alianță, așa cum funcționează și în Germania, între stânga și dreapta, în care membrii acestei alianțe să se respecte reciproc și să-și respecte cuvântul dat” a mai declarat deputatul PNL. El susține că acum, la București, fără să țină cont de părerea sutelor de mii de membri de partid, „câteva capete luminate vor să arunce în aer o alianță de bun-simț și respect pentru cetățenii României”. Băișanu a menționat că a văzut că PSD, care a aruncat în aer PPDD și a preluat majoritatea parlamentarilor acestui partid, a constatat că are majoritatea aritmetică și poate guverna singur. „În momentul când a văzut PSD că au majoritatea aritmetică în Parlament, unii gânditori au hotărât, prin vocea dlui Dragnea, că PSD formând acel USD poate guverna singur România” a spus Băișanu. El i-a transmis lui Liviu Dragnea că a dat „în gard” două mari proiecte care puteau fi realizate în România doar în această ipostază de maximă majoritate, cel privind descentralizarea și cel al regionalizării. „Dl Dragnea, care seamănă foarte bine cu Viaceslav Molotov, fostul ministru de externe stalinist, seamănă nu numai ca acțiune, ci și ca fizic. Sunt leiți” a spus Băișanu care a prezentat în paralele fotografii ale celor doi, pentru a-și întări afirmația, și a adăugat că explozivul Molotov a fost folosit în războaie și nu în relația dintre parteneri. Liderul PNL Suceava a mai declarat că „unii tovarăși din PSD” seamănă tot mai mult cu Traian Băsescu care a dorit în perioada 2004-2008 scoaterea PNL de la guvernare și crede că, acum, scoaterea PNL de la guvernare ar fi o mare greșeală, pentru că PNL a fost partidul care a susținut din răsputeri USL, nu a greșit cu nimic, și-a călcat peste orgolii și a renunțat la multe din cele negociate inițial. „PSD construiește o alianță cu doi parteneri care se zbat să prindă împreună pragul de 2% renunțând la un partid de 25%. PSD nu trebuie să gândească între PNL, PC și UNPR. Fac apel la raționalitatea unora din colegii din PSD și sper că vor înțelege cât de important este USL” a spus Băișanu. Deputatul liberal a explicat că PNL a dorit să schimbe câțiva miniștri pentru a aduce un plus de valoare guvernării și nu a cerut niciun post în plus. „Noi nu cerșim, pentru că noi ne-am câștigat drepturile. Liberalii nu sunt chiriași în Guvernul Ponta. Sunt oameni responsabili care și-au asumat lucruri. PNL nu va fi partidul care va greși primul în relația asta. Am înghițit multe de la câțiva din PSD și e normal să ne oprim aici și să revenim la ideea că țara trebuie guvernată. Dacă PNL vrea să își schimbe miniștrii, PSD nu are niciun drept să se opună” a mai declarat Băișanu. El consideră că nu e corect ca Daniel Constantin, președintele Partidului Conservator, de 2%, să obțină poziția de vicepremier, poate doar cea de viceprimar al unei comune. „Dacă mă întrebați dacă Daniel Constantin merită denumirea de vicepremier, vă spun că la 2% poți fi viceprimar la Marginea, dacă ai făcut un joc politic” a spus Băișanu. El s-a întrebat de ce în 2011 cei din PSD nu au spus că pot guverna singuri. „De ce în 2011-2012 nu spuneați că puteți guverna singuri? Când ați mințit domnule Dragnea? Nu e corect, dle Dragnea. Vă aflați într-o mare eroare făcând confuzie între partide de 25% și de 2%” a mai declarat parlamentarul liberal, care consideră că este important să nu fie negociate lucruri deja negociate și să se inducă în rândul opiniei publice ideea că PSD e partidul drept, iar PNL partidul care vrea mai mult decât poate duce. „Probabil că pe noi, liberalii, istoria ne va condamna că suntem partidul care am adus la guvernare PD cu Băsescu și acum PSD și nu ne dorim să ne pară rău. România își dorește USL nu pentru interesele meschine ale unora, ci pentru a fi guvernată. Vă așteptăm cu brațele deschise, cu înțelepciune, să dăm un semnal de respect față de alegători” a conchis Alexandru Băișanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: