Cernăuți: Revoluție „aproape fără sânge” !

Nu am simțit nicio reținere la gândul „revoluției” petrecute pe la sfârșitul lui ianuarie, atunci când am decis să merg în Ucraina la lansarea de carte a părintelui Gabriel Herea, luni 10 februarie.
 

Cernăuți

Cernăuți

Chiar înainte de granița ucraineană, mă pregătisem, cu ochii atenți, să prind orice semn care mi-ar fi arătat că, după Revoluție, nimic nu mai era ca înainte. Granița era chiar liniștită, fiind o zi de luni, când bazarul din Cernăuți e închis; nu erau mașini nici de la noi, încolo, nici de la ei, încoace, așa că am trecut rapid de vamă. Fără priviri scrutătoare oprite prea îndelung asupra noastră, fără încruntări din partea vameșilor ucraineni, ca altădată, fără… Am 18 vize, dus și întors pe pașaport, din 2006 și până acum, în ultima excursie la Cernăuți am fost în februarie trecut, astfel că îmi sunt destul de familiare granița, orașul, oamenii. Periferie aglomerată, ca de obicei, circulație intensă, la fel ca la noi, clădiri care ar avea nevoie de renovare grabnică, în special spitalul. Mă uitam să văd miliție mai multă pe stradă, grupuri de oameni vociferând, dar nimic care să-mi spună că ceva mai grav se întâmplase. Ce-a fost, a fost, ne-au povestit români de acolo: cam 1000 de oameni s-au strâns în fața Administrației regionale chiar de ziua Unirii, umplând până la refuz piațeta destul de restrânsă din fața clădirii. A fost ceva gălăgie, forțele de ordine au intervenit, oamenii și-au construit baricade din saci, și-au montat corturi de prim ajutor, care mai sunt și astăzi lângă copaci. Guvernatorul a părăsit clădirea și a plecat, un nucleu al revoluționarilor numit „consiliul popular al Bucovinei” a intrat în clădire și acolo se află și astăzi, într-o încăpere, ținând o strânsă legătură cu revoluționarii din Lvov și Kiev. Sunt organizate și acum câteva centre de colectare a unor ajutoare, inclusiv financiare. „La Cernăuți, Revoluția a fost aproape fără sânge”, ne spunea cineva, singurul sânge curs fiind al șefului Administrației Regionale, lovit în cap, din spate, transportat apoi la spital. „Anecdotica” de după revoluție spune că ar fi fost lovit de un subaltern pe care l-a deranjat, nicidecum de revoluționari. „Ucrainenii sunt calmi și toleranți, nu s-a întâmplat la noi ca la Kiev”, spunea altcineva. Nu puteam ocoli clădirea Administrației regionale, curioși să vedem ce se întâmplă acolo, pe dinafară. Nimeni și nimic nu mai amintea de zilele protestelor. Nicio baricadă, doar cele două corturi înghesuite au rămas sprijinite de copaci. Acoperite cu bucăți de plastic transparent, gemurile mari de la intrare străluceau mocnit în lumina amiezii. Un bărbat tânăr, cu fes negru pe cap, se plimba prin față, ținând strâns în brațe o pancartă cu o inscripție în limba rusă. Când ne a zărit a început să strige ceva legat de „constituție”. Din când în când, pe ușa de la intrarea în clădirea administrației, ieșea un milițian tânăr, dar nu stătea afară mai mult de câteva secunde. Cursul firesc al orașului nu era perturbat cu nimic. În apropiere, în parcul central din fața teatrului, copii ieșiți de la școală lăsaseră ghiozdanele pe zăpadă și se bulgăreau. Cernăuțenii își vedeau de mersul lor, studenții ieșeau de la cursuri oprindu-se câteva minute în fața universității. În urmă cu două luni, intelectuali „apolitici” din Ucraina, în majoritate studenți, s-au adunat pentru a cere președintelui Ianukovici integrarea în Uniunea Europeană, iar el a răspuns trimițând trupele speciale asupra lor. Ce s-a întâmplat apoi, știe lumea-ntreagă, conflictul a degenerat, studenții protestatari s-au aliat cu partidele de opoziție și astfel s-a născut „Euro Maidanul”. Acum se spune că protestele din Ucraina nu au însemnat numai încercarea de a determina conducerea țării de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și că, de pe la mijlocul lui ianuarie, mai ales, interesele s-au schimbat. Călătoriile mele la Cernăuți îmi lăsaseră impresia că ucrainenii nu prea vor în UE. Nu vorbeau altă limbă decât a lor, toate firmele de pe la instituții și magazine erau în ucraineană, pe românește te înțelegeai doar cu cei mai în vârstă, de engleză nici nu mai vorbesc. Dacă nu știai alfabetul lor, riscai să te rătăcești, să rămâi flămând sau să nu găsești o toaletă. Nu mai spun că la schimbul valutar te țineau minute în șir să-ți scaneze buletinul și pașaportul, voiau să-ți afle până și numărul de telefon… Am constatat acum că lucrurile s-au mai schimbat de la călătoria mea din februarie trecut. Au apărut firme cu literă latină, denumiri franțuzești sau englezești la magazine, câte un steguleț UE agățat la fațadă. Poți face cumpărături cu cardul tău, la hipermarket, și poți schimba leii în grivne, chiar de la intrare, tot acolo. Nu știu dacă, până la urmă, vor intra ucrainenii în UE, am văzut însă că lucrurile acolo au prins o oarecare europenizare. Mai puțin Catedrala „Sf. Nicolae” din centru, o clădire frumoasă dacă n-ar fi fost văruită în culoarea roz „bonbon”, mult prea chicios…

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: