Eu și… maidanezii

 

Numeroase prilejuri de a-i observa, de a fi aproape de ei sau… Dar să nu-mi întrerup firul împrejurărilor când le-am fost dușman sau prieten. Acum, în deplină cunoștință de cauză privind soarta unora dintre ei (excepție făcând-o cei sterilizați, cei din adăposturi și cei adoptați sau în curs de adoptare), pe care-i întâlnesc la orașe – însă nici la sate nu le ducem lipsa –, îmi retrăiesc niște întâmplări. Prin noiembrie 2013, aflat în fața clădirii fiscului din Câmpulung, m-au înconjurat deodată vreo zece, lătrându-mă, pe diferite tonuri, în plină zi. Pe stradă, singura persoană prezentă „în scenă” era un polițist. Cum formaseră un cerc în jurul meu, tot micșorându-l, singurul refugiu îmi era ușa de la intrarea instituției, aflată la doar câțiva pași de mine. Însă chiar retrăgându-mă tiptil, pentru a nu le stârni mânia, „cercul” devenit o hărmălaie de trupuri (desigur, înfometate rău) mă avea totuși „țintă”. Atunci doar intervenția promptă, prin strigate, a omului legii, mă aduse la ușa clădirii… În același oraș, în piața agroalimentară, în ianuarie a.c., alte două situații, însă diferite. Lângă chioșcul unde se vindeau felurite brânzeturi autohtone, numai la un pas de mine, un maidanez blând, blând de tot după „comportament”, primul câine al străzii pe care, urmând exemplul unei doamne în trecere prin acel loc ca și subsemnatul, mânat și de un impuls interior, afectiv pentru aceste animale, îl mângâiasem pe blană cu mâna, ba chiar și pe bot! – Este cuminte și probabil sătul, m-am adresat femeii care-mi aprobase afirmația, menționând sus și tare că e „clientul pieții”, că nu mănâncă orice și că, prin comportament, nu-i prea luat în seamă de nimeni. Mai adaugă „că-i este tare drag”. Și-l mângâie cum o făceau și alți cumpărători sau privitori din spațiul în care ne aflam. – Atunci de ce nu-l adoptați? – Aș face-o, dar, la anii lui, de când hoinărește – ca să nu spun „vagabondează” –, îmi asum un risc. – Anume care? – L-ați intuit cred, îmi dau seama că nu s-ar obișnui în captivitate. S-ar zbate în lanț și… – Ar fi un motiv… Spre a nu-mi contrazice interlocutoarea, am plecat. Și, mai recent, după zăpada așternută abundent pe plaiurile noastre mioritice, unde, păi unde?, tot la Câmpulung Moldovenesc, în clipele de răgaz dinaintea așteptării autobuzului, am traversat stra-da din fața autogării urmând drumul deszăpezit ce mă conducea înainte spre parc, ca apoi s-o cotească la stânga spre al doilea bazar, ca întindere și felul produselor, din urbe. Nămeții rezultați din deszăpezire îmi opriseră înaintarea spre parc, iar oamenii, în lipsa unei căi de deplasare prin ei, îl încălecau sau se strecurau anevoios printre „mormanele de omăt”… Astfel proceda și maidanezul, prin culoarea blănii abia distingându-se dintre nămeții. Îl urmărisem rămânând locului deoarece scormonea cu botul zăpada, desigur în căutarea hranei. Și o făcea cu atâta speranță și insistență… Poate, poate… O situație care îmi produsese milă! M-am lipsit de pâinea începută din sacoșă. A înhățat-o și dus a fost… Las la judecata cititorilor întâmplările relatate cu mulțumirea că, prin gestul făcut, astâmpărasem pe moment foamea unui bun prieten al omului! Eu și… maidanezii. DECEBAL ALEXANDRU SEUL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: