Anul trecut

Fiecare sucevean a beneficiat, în medie, de câte 2,5 rețete gratuite și compensate, de peste 112 lei

> Pentru medicamente gratuite și compensate, Casa de Asigurări a cheltuit 128 de milioane de lei > Consumul a crescut cu 12%, fiind eliberate aproape 1,5 milioane de rețete, cu o medie de 112,17 lei fiecare
 

În 2013, în județul Suceava, contravaloarea consumului de medicamente s-a ridicat la 128,68 milioane de lei, informează președintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate, dr. Adela Elena Băișanu, care precizează că aceasta este cu 12% mai mare decât cea din anul precedent, de 113,47 milioane de lei. Pentru medicamente gratuite și compensate necesare tratamentului în ambulatoriu, Casa de Asigurări a decontat 99,92 de milioane de lei, contravaloarea celor gratuite, din cadrul programelor de sănătate, însumând 28,75 milioane de lei. În acest sens, au fost eliberate 1.147.166 rețete, cu o valoare medie pe rețetă de 112,17 lei. Raportat la populația județului, de puțin peste 600.000 de locuitori, aceasta a însemnat că fiecare sucevean a beneficiat de 2,5 rețete gratuite sau compensate. Pe de altă parte, anul trecut, bugetul alocat spitalelor a fost de 154,6 milioane de lei, mai mare cu 8% față de cel din 2012, în valoare de 142,2 milioane de lei. „Bugetul alocat în anul 2013 a permis Casei de Asigurări de Sănătate să asigure eliberarea continuă, pe tot parcursul anului, a medicamentelor compensate și gratuite, prin cele 135 unități farmaceutice din județ aflate sub contracte. Am supravegheat continuu derularea contractelor cu spitalele, și le-am renegociat, astfel încât acestea să poată încasa sume care pot asigura acordarea asistenței medicale” declară dr. Adela Elena Băișanu. În anul 2013, bugetul alocat sistemului de asigurări sociale de sănătate din județul Suceava, pentru acordarea serviciilor medicale și farmaceutice de către furnizorii aflați în relație contractuala cu CAS Suceava, a fost de 366,29 lei, în creștere cu 11% comparativ cu cel din anul 2012, dimensionat la 329,7 milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: