Pentru scoaterea din impas a agriculturii

„Cred că e momentul să dăm semnalul de asociere…”

> A spus președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, duminică, la Adâncata, la o întâlnire cu peste 200 de crescători de animale, la care au participat și reprezentanții structurilor agricole ale județului
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a declarat, duminică, în cadrul unei întâlniri organizate de Asociația „Plaiul Bucovinei” la Adâncata, că dificultățile și provocările întâmpinate atât de agricultura românească, cât și de agricultura suceveană în particular, pot fi depășite doar prin asociere. La întâlnire au participat directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Suceava, Vasile Schipor, directorul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Suceava, Eugen Mogoș, directorul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, Vasile Costan, și șeful Consiliului Județean al Camerei Agricole Suceava, Sorin Arcadie Popescu, evenimentul fiind moderat de șeful Asociației „Plaiul Bucovinei”, Vasile Blanari.
 

Cătălin Nechifor

Cei peste 200 de crescători de animale au luat parte la o întâlnire interactivă, astfel încât au putut fi discutate diverse probleme, din domeniul agriculturii, pe care le întâmpină. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a precizat că principala dificultate pe care o întâmpină agricultura suceveană, și nu numai, este identificarea pieței: „Eu cred că cea mai mare dificultate pe care o avem în acest moment este identificarea pieței, iar piața pentru desfacerea unui produs de origine agricolă sau animală este pe două dimensiuni. Pe de o parte avem piața internă, iar pe de altă parte piața externă. Din păcate, în ambele situații de piață, internă și externă, ne confruntăm cu aceleași dificultăți”. Totodată, președintele Consiliului Județean a apreciat că produsul agricol sucevean trece prin foarte multe mâini până ajunge să fie comercializat într-o țară străină și de aceea și prețul primit la începutul acestui lanț este foarte mic. O soluție viabilă în acest sens este gândirea județului Suceava ca brand național într-un context geopolitic mai larg, astfel încât să existe o componentă mai largă pentru exportul produsului agricol sucevean. Cătălin Nechifor a arătat că județul Suceava are o zonă de excelență a cartofului, o zonă de excelență a mărului, o zonă foarte bună reprezentată de bazinul Milișăuți – Iaslovăț, unde avem murături, și partea zootehnică, atât în zona montană, cât și în zona de șes. În aceste condiții, conceptul de parc industrial bazat pe agricultură trebuie să înceapă să facă pași, să existe ca atare, deoarece piața nu așteaptă, iar condițiile se schimbă foarte repede. În discursul său, președintele Consiliului Județean Suceava a făcut referire și la faptul că județul nostru este un județ economic bazat foarte mult pe agricultură. Tocmai de aceea trebuie țintit bine printr-un proiect corect care are puterea de a crea locuri de muncă, are puterea de a crea structuri economice în localitățile județului. „Avem câteva zone în Suceava în care populația s-a dus către o medie de vârstă destul de avansată, în care nu mai există dorință de a face agricultură și în care tinerii pleacă la oraș sau în alte țări. Eu cred că e momentul să dăm semnalul de asociere prin instituții, prin aceste formule care vor veni, prin finanțări pentru sprijinul tânărului fermier. Pentru ceilalți dintre dumneavoastră, încercăm să găsim altfel de politici de a vă ajuta, inclusiv în zona bancară, să găsim soluții astfel încât ceea ce faceți dumneavoastră să aibă suport din partea statului și ceea ce facem împreună de fapt să simțim împreună. Statul este dator să creeze politici, Consiliul Județean vă stă la dispoziție” a declarat președintele CJ Suceava. În loc de concluzii, Cătălin Nechifor a apreciat că „în Suceava trebuie accelerată formarea profesională. Avem câteva licee, câteva școli care sunt tradiție în acest sens, la Fălticeni, la Rădăuți, la Dorna Candreni și aștept prin dumneavoastră, prin asociații, prin instituții să venim cu propuneri concrete cu ceea ce este nevoie în formarea profesională a tinerilor pe domeniile de specialitate din agricultură.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: