Dumitru Vințilă, 80

Câmpulungul, în festival

Ideea reincluderii Câmpulungului Moldovenesc în circuitul turistic major al României – el se aflase acolo între cele două războaie mondiale – s-a impus și în „anii luminoși ai socialismului”.
 

Astfel că începutul deceniului al optulea al secolului trecut marchează deopotrivă începutul pregătirilor pentru lansarea Festivalului Național al Sporturilor de Iarnă. Acesta era organizat de Comitetul Județean al UTC, prim secretar aflându se la acea vreme profesorul Mihai Hanganu, având, firesc, în spate ochiul vigilent și critic al Partidului. Cum tinerețea este nepăsătoare la „vigilențe” și „spirite critice”, la Câmpulung tineretul se bucura realmente în acele zile de festival. Acolo veneau delegații din toată țara, orașul de sub Rarău devenind astfel pentru câteva zile capitala lumii tinere a României. Fără îndoială că și competiția sportivă își avea rolul ei în efervescența acelor zile, dar important era „festivalul”, transformat într-o ocazie de a te bucura de iarnă, de mișcare, de joc și joacă, de noi prietenii, de distracție. Și de voie bună, singura ce, în acele apăsătoare vremi, putea conferi puritate bucuriei de a fi tânăr și de a te minuna de locuri și priveliști excepționale. S-a minunat, își amintește Mihai Hanganu, și un tovarăș de la CJEFS (Comitetul Județean pentru Educație Fizică și Sport) când a văzut instalate pe pârtie jaloanele pentru proba de slalom. „Ce ați pus bețele astea pe pârtie?!!, s-a mirat el. Nu vă dați seama că-i încurcați pe bieții concurenți?”… Câmpulungul Moldovenesc se află din nou, prin construirea pârtiei de schi de pe Rarău, în situația de a atrage mii de turiști. Cu condiția ca pârtia să fie finalizată. Dumitru Vințilă oferă astăzi câteva imagini din iarna câmpulungeană a anului 1974: de la deschiderea oficială a noii ediții – a III-a – a festivalului și „coada” de pe pârtie în așteptarea coborârii pe schiuri. Manifestările sportive de iarnă de la Câmpulung Moldovenesc au continuat apoi, până astăzi, cu „Serbările zăpezii”. Pe pârtia înțesată de lume de pe Runc erau organizate principalele manifestări ale „Serbărilor…” A treia imagine surprinde „echipa” de reporteri ai ziarului județean „Zori noi”: poetul Constantin Ștefuriuc și semnatarul acestor rânduri.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: