Sprijin gratuit pentru familiile îndoliate din Suceava

În Suceava funcționează, din aprilie 2013, un Centru de Sprijin pentru copii îndoliați și familiile lor, filială locală a Asociației „Există viață după doliu!”.
 

Serviciile gratuite pe care toate familiile cu venituri mici le găsesc aici sunt: consiliere psihologică, întâlniri cu alți copii de vârstă apropiată, întâlniri ale părinților, cărți și pliante despre doliu, furnizate cu mult profesionalism de dna Laura Leontieș, psihoterapeut sistemic și de familie. Momentan, Centrul nu are un spațiu dedicat, dar se bucură de susținere necondiționată din partea Bibliotecii Județene „I.G. Sbiera” și a voluntarilor săi. În 2013, mulți suceveni tineri care și-au pierdut recent partenerul de viață au primit gratuit ședințe de psihoterapie care i-au ajutat să treacă mai ușor peste momentele de cumpănă. Acest ajutor vine din donațiile primite de la persoane fizice din județ și din sponsorizările unor firme. În plus, 50 de copii și adolescenți au primit deja sprijinul dnei Leontieș în cadrul proiectului „Copiii din Suceava învață să trăiască după moartea unei persoane dragi”, câștigător în competiția „Idei din Țara lui Andrei”, susținută de Petrom România. Cei 5.000 euro asigură terapie gratuită timp de 7 luni pentru 100 de copii și adolescenți suceveni. Familiile beneficiare în acest proiect sunt din localitățile: Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Fântâna Mare, Frumosu, Fundu Moldovei, Sadova și Vama. Rezultatele sunt vizibile. „Soția mea a murit în septembrie 2013, avea 42 de ani. Am fost complet distrus și așa de amorțit încât nu am știut ce să îi spun băiatului meu de 12 ani și vedeam cum evită să vorbească despre mama lui. Din decembrie a început să meargă la Centrul de Sprijin și am observat o schimbare în bine. Eu am început să îi gătesc și el a început să îmi spună despre temerile și speranțele lui și așa am devenit prieteni iar.” (Marian, 36 ani) „În mai 2013 l-am pierdut pe soțul meu. Când am aflat de acest Centru, întâi am vrut să trimit copiii (au 4 și 8 ani), dar m-am gândit că e mai bine întâi să vin eu însămi la consiliere gratuită. Am văzut pe propria piele cum este și am învățat să comunic mai bine cu copiii. Din martie și ei vor merge la întâlnirile terapeutice cu alți copii mici care și-au pierdut tatăl. Vreau să simtă că ei nu sunt „orfani de tată” cum le zice lumea, ci au un înger sus care îi veghează mereu” (Alina, 39 ani) Acestea au fost veștile „bune”. Astfel de fonduri sunt însă trecătoare și insuficiente pentru a fi alături de alte sute de familii din județ care vor trece prin clipe foarte grele în 2014. Centrul de Sprijin nu are finanțare din bugetul local, nici fonduri europene și va funcționa numai cât timp sucevenii simpli și oamenii de afaceri care trăiesc aici vor avea bunăvoința să facă donații și sponsorizări. De asemenea, până pe 25 mai, orice contribuabil poate direcționa 2% din impozitul pe venit către acest ONG. Acesta este modul cel mai uman de a fi alături de familiile complet nepregătite pentru o boală nemiloasă, un accident pe șosea sau agresiuni fatale. Moartea schimbă totul, lasă în urmă copii cu mii de întrebări și multă nesiguranță pentru viitorul lor. Intervenția terapeutică la momentul potrivit poate preveni multe drame noi. Și împreună le putem arăta acestor familii că nu sunt așa de singure pe cât se simt. MIHAELA VLAD, președintele Asociației „Există viață după doliu!”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: