800.000 euro de la BM și Guvern pentru cadastru în patru localități ale județului

Patru localități din județul Suceava vor beneficia în acest an de măsurători cadastrale gratuite, printr-un program finanțat de Banca Mondială (BM) și Guvernul României, a declarat, ieri, directorul Oficiului de Cadastru Suceava, Vasile Mocanu.
 

El a precizat că măsurătorile sunt efectuate în comunele Dorna Candrenilor, Mănăstirea Humorului, Dărmănești și Frumosu, suma alocată de BM și Guvern fiind de 800.000 de euro, câte 200.000 euro pentru fiecare localitate. Vasile Mocanu a spus că programul urmărește înscrierea gratuită a proprietăților din mediul rural în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară. El a menționat că o altă localitate care a beneficiat anterior de acest program de cadastrare gratuită este comuna Moara, proiectul fiind acum în faza finală, cea a contestațiilor. „Vreau să precizez că acest program face parte din pachetul general prevăzut de Guvern în exercițiul bugetar 2014 – 2020. Prin fondurile europene de circa 700 de milioane de euro se va introduce cadastru în 90% din localitățile României” a precizat Mocanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: