Investiții de 7,36 milioane lei și 990.000 euro derulate anul trecut de DGASPC Suceava

Proiecte de investiții în valoare de peste 7.360.000 lei și circa 990.000 euro a derulat anul trecut Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
 

Banii au venit din surse europene, surse guvernamentale și contribuții ale Consiliului Județean Suceava, instituție în subordinea căreia funcționează DGASPC. Cel mai consistent proiect a fost înființarea Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică „O nouă șansă” Todirești, prin restructurarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna, centru care a fost inaugurat în vara anului trecut. Valoarea lui este de 985.000 de euro, fiind proiect cu finanțare garantată de guvern, 90% din surse europene, 10% fiind contribuția CJ Suceava. Cu finanțare ministerială completată din bugetul județean s-au continuat investițiile pentru închiderea Căminului rezidențial pentru copii cu dizabilități Gura Humorului, un centru de plasament de tip clasic înlocuit prin dezvoltarea de servicii de tip familial, proiect de 3.550.000 lei din cadrul Programului de Interes Național care se va finaliza anul acesta. Sume guvernamentale considerabile au intrat și în proiectele de refuncționalizare, construcții și reparații, dotări la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Costâna și cel de construcții, reparații și amenajări la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Zvoriștea, în valoare totală de peste 4,26 milioane de lei. Alți bani au fost alocați anul trecut pentru lucrări de construcții, reamenajări și reabilitare termică la Centrul de plasament „Universul Copiilor” Rădăuți și Complexul Terapeutic „Ama Deus” Siret.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI