La campionatele naționale universitare în sală

Trei medalii pentru sportivii suceveni

La finele săptămânii trecute, la Bacău, s-au desfășurat campionatele naționale universitare de atletism în sală.
 

Dovedind o pregătire foarte bună de început de an, atleții care au reprezentat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au reușit să urce de trei ori pe podiumul de premiere. Performera delegației coordonate de profesorul Sorin Rață a fost Ioana Agapi, atleta în vârstă de 19 ani reușind să obțină medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș. Medalia de argint a probei i-a revenit unei alte sucevence, Alina Onofrei. Vicecampion național universitar a devenit și Cătălin Șuhani, sportivul de la Universitatea „Ștefan cel Mare” terminând pe poziția secundă proba masculină de 5.000 de metri marș. Alți trei sportivi suceveni au terminat în afara podiumului de premiere la Bacău: Ancuța Ivorciuc (locul IV – 1.500 de metri și 3.000 de metri), Mihai Romaș (locul VI – 800 metri) și Dan Mirșidan (locul VII – 1.500 de metri). Concomitent cu campionatul național universitar, în Sala Sporturilor din Bacău s-au disputat întrecerile din cadrul etapei a II-a din cadrul campionatului național indoor pentru seniori, tineret și juniori I. După două zile de competiție, sportivii cluburilor sucevene au urcat de șase ori pe podiumul de premiere. Performerul delegației sucevene a fost Mihai Slevoacă, atletul de la LPS Suceava reușind să termine pe primul loc în probele de 60 de metri garduri și prăjină și pe locul secund la lungime. În alte două probe, 800 de metri și 3.000 de metri, sucevenii au încheiat pe poziția secundă prin Sebastian Ursachi (CSȘ Gura Humorului), respectiv Ciprian Enache (LPS Suceava). În proba feminină de 800 de metri, Simona Caziuc (LPS Suceava) a ocupat, la rândul ei, locul al treilea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI