De la vrăji, la vrăjeli

Contaminat de mesajul articolului „Viața trăită pe rețele de socializare: siguranță sau nu prea?” al colegei Magda Axon, din ediția anterioară, mă agăț, iată, aici, de ideea că, în urmă cu vreun secol, contaminați de superstiții nu de tot părăsite azi, mulți oameni simpli nici picați cu ceară nu și-ar fi lăsat fotografia făcută în vreun bâlci sau chiar într-un salon specializat la îndemâna oricui. Pentru că, bunăoară, exista riscul ca ea să constituie obiectul unei vrăji întunecate care să-l umple de belele pe insul „care și-a înstrăinat fața”. Dar în ultimii ani, mai ales de când cu rețelele de socializare, se poate constata că (cel puțin) această credință e adânc îngropată și uitată.
 

L.D. CLEMENT

Fiindcă aproape orișicine a găsit că, postând cu insistență imagini pentru cunoscuți și necunoscuți (de ex.: din vacanță, de acasă, din oraș, cu cățelul etc.), își generează sentimentul de a fi dacă nu vedetă ca atare, cel puțin persoană publică. Și încă mai publică dacă nu trece ziulica fără a transmite de aici și până în neant măcar câteva vorbulițe și două-trei pozici, dăruind astfel lumii, spre a fi vrăjită, feliuțe de biografie și chiar (fie ea cum va fi fiind) de gândire. „Toate-s vechi și nouă toate” – vorba unui poet de odinioară care până și lui i s-au făcut conturi pe rețele de socializare; nu cu totul altfel se punea problema când oamenii aveau la îndemână medii precum albumul de amintiri scos din când în când din sipet sau oracolul călător din mână în mână. Dar cu tehnologia de azi, vrăjeala e la apogeu!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: