Profesioniștii limbajului plastic: Salonul anual de artă 2013

La City Gallery Suceava, am vernisat de curând Salonul anual de artă 2013, expoziția artiștilor suceveni profesioniști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Suceava, în care sunt expuse 100 de lucrări, organizate de Lucia Pușcașu, președinta Filialei.
 

Ideea care coagulează expoziția este spațiul bucovinean și, de aceea, genul privilegiat este peisajul. Dispunerea tablourilor cu această temă în spațiul expozițional, segmentat în șapte secvențe, este însă dinamică: în zonele reastrânse, ele le încadrează pe celelalte, cuprinzându-le parcă în interiorul lor, iar în cele mai ample, configurează un centru tare, din care iradiază mai multe forme de expresie. Peisaje terestre și spiritual Varietatea stilurilor și a punctelor de orientare a privirii este și ea relevantă: de la Bucovina stilizată simbolic în naturile statice ale lui Cătălin Chifan, cu forța lor cromatică și elementele care exprimă plenitudinea existenței cotidiene și cea fizică a lui Irinel Chișcă, învăluită în singurătatea și melancolia naturii, care se retrage parcă din fața ochilor, la peisajele de iarnă ale lui Vasile Siminiuc, a căror armonie compozițională este concurată de neliniștea așezării culorilor pe pânză și, în sfârșit, la viziunea robustă a lui Gabrel Baban, care integrează în ordinea eternă a cosmosului stilul patriarhal de viață, a cărui frumusețe vitală este sugerată de cuibarul rotit al tușei. Termenul de contrast al acestei teme îl constituie tablourile lui Călin Baban, ale cărui peisaje din Amsterdam, în aparența lor decorativă și geometrică, în simplitatea abstractă a liniilor și puritatea monotonă și uniformă a culorii, sugerează spiritul ascetic protestant, stranietatea singurătății într-o lume cu materialitate densă, din care evadarea este singura soluție a libertății, reprezentate prin imaginile plutirii și ale zborului. Desigur, expoziția ne seduce chiar de la începutul ei, cu deliciile dintotdeauna pe care le oferă lucrările unor pictori care au făcut „școală”, precum Veronica Gridinoc, cu acuarelele învolburate de întunecatele ape izvorâte din tainițele și lăcașurile Bucovinei (Daniil Sihastru), sau Dumitru Rusu, ale cărui peisaje înalte sunt absorbite parcă de sobrietatea cerului, într-o plutire ireală; o transfigurare aproape completă a lor o vedem în tablourile lui Niculai Moroșan, ale căror transparență și strălucire par îngerești și pe a cărui pânză presimți caracterul reversibil dintre cele două lumi, ori dintre natură și arhitectură (Fără sfârșit, Domul). La Pușa Pâslaru, această reversibilitate se întruchipează din dinamica spațiilor pline și goale, a organicului și anorganicului, componente ale vieții terestre și ale celei celeste, sacre, exprimate prin simbolul pomului, în lucrările Axis mundi și Infinit. În Lăcașul sfânt și Pătrăuți, Lucia Pușcașu surprinde, într-un fel de realism extatic, schimbul simbolic, imposibil de altfel, dintre valori situate la distanță radicală. Imaginile din planul real-de-grad-secund (picturile de pe zidurile mănăstirilor pictate), ale tablourilor-din-tablou, se preling dincolo de contururile care le codifică sensul, creând, în această expansiune, o mișcare pe care Barthes o numește punctum în cartea sa despre fotografie; ea exprimă „aventura” unei viziuni și reflecții legate de temele privirii și eului, o căutare între mai multe tărâmuri, care nu „ancorează” niciodată; astfel, dimensiunea fantasmatică a obiectului dublează „referința fondatoare”, clatină realul, înfruntă timpul și orientează intenția de lectură spre ideea sacralizării vieții profane și a omului, a cărui podoabă împărătească este vocația sfințeniei (Poarta împăratului și Soția împăratului). Desigur, această temă a sacrului este exprimată în limbaj individual de către mai mulți pictori: de Traian Postolache, al cărui Canon suscită rădăcinile simbolice aurorale ale creștinismului prin temă și antichizarea cromatică; de Georgeta Gheorghiu, cu al său Scut dacic, care coboară dincolo de ele, în substratul care amestecă istoricul cu fabulosul, temperate de mandala cruciformă în care sunt integrate; de Emilia Burlacu, care autohtonizează, într-un fel de sinteză picto-narativă de factură folclorică, istoria sacră, naționalizând-o prin întâlnirea ei cu tradițiile și cu oamenii locului. Variațiuni tematice. Portrete Peisajele și compozițiile lumii bucovinene și ale temei pandante, a sacrului, sunt realizate în tehnici și viziuni diferite, prin surprinderea unor elemente generice pentru spiritul de aici și acum. Viorica Moruz combină pictura cu designul, aplicând culorile pe materiale textile brocate, Constantin Ungureanu-Box reinterpretează – pentru a câta oară? – unul și același pâlc vegetal misterios, cu aceeași energie germinativă surprinsă în elementaritatea ei, iar Oana Hrișcă creează din imaginea unei căpițe și, implicit, a toamnei, un dramatic vârtej cosmic, un titirez ludico-ironic al trecerii vieții. Aceasta este salvată cu tandrețe în naturile statice de către Iulian Asimionesei, ale căror tușe sigure sunt concurate de neliniștea din fundalul pe care sunt așternute, sau de către Camelia Rusu Sadovei, prin senzualitatea luminoasă a tablourilor cu gutui și caise. Schițele și crochiurile ei în culoare sugerează, prin transparență și frăgezimea lor, fragilitatea și frumusețea umană, pe care Iulian Asimionesei o transformă într-o adevărată alegorie în Viziunile sale, în care omul și obiectele create de el au aceeași soartă și joacă același scenariu dramatic și fatal, al dispariției. Acestuia îi dedică Raluca Schipor, în stil romantic, o Apologie, în tablouri emoționante prin dantelăria formelor și a tehnicii înseși de reprezentare. Alteori, ca în compozițiile lui Anton Costîn, imaginile sugerează alienarea sau misterul „lumii”, situate între polii maladivului și ai desfătării. Expresivitatea portretelor lui Mihai Pînzaru Pim izvorăște din privirea ironică prin care esențializează trăsăturile individuale. Iar Iulia Andrieș extrapolează acest mod de a privi în pasta grea, în culoarea puternică și în aspectul carnavalesc ori exotic al figurilor umane. Spre aceeași poetică a măștii se orientează și Eugenia Goraș, ale cărei picturi, construite din imagini încastrate și suprapuse, sugerează distanța critică față de lumea al cărei principiu este indeterminarea. Punctul de contrast al tuturor portretelor este reprezentat de tablourile lui Ioan Coțofan, al cărui realism aproape fotografic este înnobilat de puritarea culorii, ce dă strălucire materiei, văzute ca esență a umanului. Indiferent de scara ori de amploarea reprezentării, „principiul plăcerii” guvernează instanțele discursurilor, exprimând emoția eului în fața lumii văzute fie în totalitatea, fie în fragmentaritatea ei. Astfel se întâmplă și în micile tablouri cu structuri germinative ale Loredanei Ceică, ori în imaginile pline de senzualitate și feminitate ale Oanei Chinchișan, în viziunea stilizată a lui Nicolae Ferbei, ori în elanul experimental al lui Ovidiu Buzec, în iluziile optice ale graficii lui Dan Grigoraș și în metalo-plastiile lui Viorel Grigoraș, în tapiseria Marcelei Larionescu, în relieful de ghips patinat al Rodicăi Ungureanu și în Spirala „nesfârșită” a sculptorului Mircea Dăneasă. Pentru că, până la urmă, reprezentarea lumii, iluzorii în esența ei, cere o modalitate analogă de gândire, care este oferită de însăși iluzia artistică. SABINA FÎNARU

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: