Între noi – timpul, 115 poeme de Adela Popescu

Personal, am gustat în lirica doamnei Adela Popescu, întâi de toate, prospețimea metaforei și o anumită fluiditate intimă a versului, o anumită muzicalitate ascunsă, care rămâne și dă vitalitate unui vers care vrea să fie aspru și care vrea să fie meditativ, ieșit, nițel, din tiparele obișnuite ale poeziei.
 

Poezia, în genere, trăiește prin muzicalitate și, mai mult, prin ceea ce sugerează decât prin ceea ce exprimă; în timp ce această lirică vorbește direct, spune ce are de spus și reprezintă un document uman, al acestei epoci pe care o trăim și pe care, la toate vârstele, încercăm să o înțelegem atât de bine (cât se mai poate înțelege ceva, din ceea ce se întâmplă în jur). Vorbeam de o poezie melancolică (nu găsesc), cred că este mai de grabă o poezie vitală, este o poezie de cercetare a sufletului omenesc – aș spune – de sondaj al unor stări diferite, care la un loc, alcătuiesc o adevărată lume vie. În genere, o lume de evocare. Citind această carte, care reprezintă nu numai activitatea lirică a unui poet, dar o întreagă lume a Adelei Popescu și în care am întâlnit și pe vechiul meu coleg de Institut, de un sfert de secol, George Muntean, un sfert de secol împreună în acest Institut, am avut o admirabilă familiaritate cu această lume. Citind viața în poezie a doamnei Adela Popescu, întreaga evoluție cu 60 de ani în urmă, de la 1952-1953, dacă nu mă înșel, consider că reprezintă într-adevăr o apariție rară, și dacă stai să te gândești, este o continuitate și este în același timp o bucurie a scrisului, o plăcere de a se manifesta în vers, certificând autenticitatea unei poezii. Este ceea ce se transmite cititorului; pentru că cititorul va rescrie poezia și o va înțelege în funcție de ceea ce el însuși a acumulat într-o personalitate. Fiecare citim altfel o poezie; cu toate acestea poezia își are viața ei proprie. Odată lansată în lume trăiește prin sine, se și zice că se desparte de autor! Nu știu dacă este tocmai adevărat! Cred că nu se desparte, totuși, de autor și cred că, între poezie și autor, rămâne totuși o legătură indestructibilă. Pentru că, până la urmă, din toată această confruntare cu timpul, din tot acest vârtej al timpului care încearcă să ne oxideze, încearcă să ne îmbătrânească (nu zic să ne distrugă!) dar, în ori ce caz, să ne pulverizeze – se naște un lamento, se naște un canto: mai pe românește – al dorinței de a fi. Și a dorinței de a continua să fii, așa cum întotdeauna ai fost. Găsesc în acest volum o mare voință de a fi și, în același timp, compensația unei vieți închinată celei mai pure dintre arte, lirica. Neîndoielnic, doamna Adela Popescu se înscrie printre poetele care au trecut cu brio pragul secolului 21, pe cele două mari creste, ale tradiției și ale modernismului, dând timpului o înaltă replică. BARBU CIOCULESCU

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: