Fratele hoț și niște minori au fost identificați

 

Cercetările cu privire la furturile comise de autori necunoscuți în noaptea de 17/18.01.2014 din locuința Petronelei N., din comuna Bălăceana, și, respectiv, cel comis în perioada 15-18.01.2014 din locuința Margaretei M., tot din comuna Bălăceana, au dus, informează IPJ Suceava, la identificarea autorilor infracțiunilor. Referitor la furtul în dauna Petronelei N., care este plecată în străinătate, imobilul fiind nelocuit, polițiștii au stabilit faptul că fratele acesteia, Adi I., de 23 de ani, localnic, pe timpul nopții, a escaladat gardul proprietății și a pătruns prin spargerea și forțarea geamului în interiorul locuinței, de unde a sustras un TV color, un DVD și o boxă audio, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Urmează ca bunurile să fie restituite persoanei vătămate la revenirea acesteia în țară. În privința furtului din locuința Margaretei M., polițiștii au stabilit faptul că făptuitorii sunt minorii I.G., de 15 ani, din orașul Cajvana, și I.F., de 14 ani, localnic, ce au pătruns prin efracție pe timpul nopții în interiorul locuinței, de unde au sustras o combină muzicală, un mixer de bucătărie și o cameră de luat vederi, bunurile nefiind recuperate, întrucât au fost valorificate către persoane neidentificate până în prezent, aflăm din surse judiciare. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând ca minorii să fie expertizați psihiatric.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: