Am șters comoara de praf…

Când eram copii, pe la chioșcurile de ziare, se vindeau la un preț neînsemnat fotografii ale actorilor pe care îi vedeam la televizoarele noastre alb-negru.
 

Erau eroii acelor producții cinematografice (difuzate sâmbătă seara) pe care le așteptam cu sufletul la gură fiindcă aveam ocazia și noi (cu mintea noastră) să facem farse cot la cot cu James Bond ori să călătorim prin Casablanca cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman. Filmele pe care le vedeam erau adevărate capodopere, iar actorii păreau în stare să modifice viața a mii de oameni. Toți bărbații din filme erau înalți și slabi, toate femeile erau misterioase și triste, posedând acel farmec dublat de fatalitate. Cumpăram adesea fotografiile artiștilor, încropind o colecție cu care mă mândream și pe care o țineam ferită de ochii părinților. Orice fată își dorea să poarte cândva o pălărie mare de catifea ori să aibă îndrăzneala inconfundabilei Scarlett O’Hara din ,,Pe aripile vântului”. Când replicile erau mai îndrăznețe, tata închidea pe neașteptate televizorul și noi rămâneam cu gândul la finalul acțiunii pe care ni-l imaginam în fel și chip. Așa se face că n-am mai apucat deznodământul multor filme care, așa cum fuseseră concepute, nu aveau nimic dezgustător. Cei mari știau însă ce este mai bine pentru noi. Am în bagajul amintirilor mele un noian de filme vizionate până la jumătate. Știu și azi care este momentul de la care ar trebui să reiau ,,La dolce vita”. Cred că Anita Ekberg se face vinovată de magia machiajului, de linia neagră din jurul ochilor pe care am considerat-o întotdeauna vitală pentru o femeie. Pe undeva prin satul Tomești, de lângă Iași, aveam o verișoară mai mare cu vreo câțiva anișori decât mine și care se numea Violeta. De unde făcuse rost de sute de fotografii ale actorilor nici azi nu-mi dau seama. De fiecare dată când o vizitam împreună cu altă verișoară (stranie coincidență, pe nume tot Violeta, devenită astăzi artist plastic – Violeta Radu) mai subtilizam câte o poză pentru prețioasa mea comoară. Cinematografia crea modele, influența moduri de viață. La începutul anului, am aflat că verișoara mea din Tomești a murit. Zilele trecute am vrut să fac ordine prin debarale și am descoperit o cutie cu zeci de fotografii ale unor artiști din întreaga lume. Când am vrut să-i arunc la gunoi, mâna mi s-a oprit trasă de un resort interior, ca și cum s-ar fi reactivat o bulboană în timp iar vârtejul vremii m-ar purta cu totul înapoi. Știam că singura care le atinsese înaintea mea era, fără îndoială, Violeta. Ea deschisese cândva o lume… Nu am avut putere să mă descotorosesc de comoară. Era ca și cum i-aș fi întinat amintirea verișoarei mele care tocmai murise. La urma urmei, trecutul nostru moare, dar noi de bună seamă nu avem puterea să ne debarasăm de amintiri. Am șters perlele de praf și mi s-a făcut dor de ,,Ana celor o mie de zile”. Erau perlele dintr-o fotografie. Mă întreb neputincioasă ce poate face internetul cu mintea copiilor de azi, cine îi poate apăra de întunericul fără margini în care se risipesc fără să știe? Noi suntem generația acelora care au avut televizoare cu lămpi. Ei au smartphone și notebook. Noi râdeam la filmele cu Stan și Bran. Ei râd zgomotos când se încaieră la jocurile virtuale. Îmi pare rău că nu vor cunoaște bucuria de a avea o comoară a lor și numai a lor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: