Direcția Silvică Suceava

Cei mai mulți bani scoși din vânătoare vin de la străini

> Cerb „de aur” vânat în această toamnă în pădurile OS Breaza > Vânătoarea a adus Direcției Silvice Suceava, în 2013, circa 600.000lei
 

Direcția Silvică Suceava a obținut anul trecut, din activitatea de vânătoare, 600.000 de lei. Doar vreo 7% din aceste venituri provin de la vânători români, aportul financiar majoritar revenind străinilor, de la care instituția a încasat 560.000 de lei. Cei mai mulți bani din activitatea cinegetică a DS Suceava, cam jumătate, sunt aduși de vânătoarea la cerbi și abia după aceea de cele organizate la alte specii cum ar fi căprior, mistreț, vulpi etc. „Deși cerbii din pădurile Bucovinei au trofee care cântăresc între 6,5 și 8 kilograme, anul acesta a fost recoltat un exemplar de cerb cu un punctaj exemplar (215 pct.), de medalie de aur. Trofeul acestuia a cântărit 10 kilograme și a fost adjudecat de un vânător român după o vânătoare organizată în luna octombrie, pe raza ocolului Silvic Breaza”, a declarat Mihai Melinte, șeful Direcției de Vânătoare din cadrul Direcției Silvice Suceava. În total, în perioada ianuarie – decembrie 2013, au fost recoltați din fondurile cinegetice administrate de silvicultorii suceveni 101 cerbi (masculi și femele), 99 de căpriori (masculi și femele), peste 120 de mistreți și 180 de vulpi și viezuri. Au venit să-și probeze agerimea ochiului și să-și exercite pasiunea în județul Suceava, pe lângă vânătorii români, vânători din câteva țări europene. Chiar dacă au lipsit în 2014 spaniolii, firmele comisionare sau acțiuni particulare au adus la vânătoare germani, austrieci, cehi și unguri amatori de vânătoare adevărată, la pândă, dar și de cea mai confortabilă, în țarcul de peste 400 ha de la Marginea, preferat îndeosebi pentru vânătoarea de mistreți. Urșii s-au înmulțit considerabil în pădurile Bucovinei, dar Europa nu dă liber la vânat decât în cazul în care aceștia ies la prădat. O sumă frumușică a venit la Direcția Silvică Suceava și din valorificarea a 18 t de carne de vânat și a 16 t de păstrăv, în valoare de 500.000 de lei. Vânătoarea, distracția celor bogați Instituția gestionează pe bază de contract 24 de fonduri de vânătoare ce măsoară 314.000 ha din care 226.000 sunt pădure. Județul, cu vânat bogat, sănătos și divers, crescut și dezvoltat în mediu natural chiar și în țarc, a atras în fiecare an vânătorii străini, care nu mai regăsesc la ei acasă pădurile sălbatice și condițiile de la noi. Pentru străini, vânătoarea, niciodată o ocupație ieftină indiferent ce limbă vorbesc cei care o practică, merită încă investiții. Din păcate, vânătorii români sunt din ce în ce mai puțini, iar cei care mai sunt nu se aruncă la vânat valoros pentru care au de plătit sume direct proporționale. Pentru o persoană care ar dori să devină vânător cu acte în regulă situația nu este deloc simplă, pentru că este nevoie de bani mulți și o răbdare de fier. Autorizarea ca vânător, obținerea permisului de port armă, arma în sine și muniția aferentă, accesoriile, echipamentul, apoi ghetele și bocancii, dar și „ucenicia” timp de un an într-unul din fondurile de vânătoare, examenul de certificare ca vânător sunt etape și cheltuieli pe care nu și le poate permite oricine. Arma doar, din seria celor mai vândute de exemplu, o carabină de calibrul 12, costă de la 3000 la 5.500 lei, dar și mai sus dacă e moftul mai mare. Costumul de vânătoare ajunge la 1000 – 1200 de lei, iar o pereche de bocanci profesionali, în jur de 300 de lei. Cine vrea și pălărie de vânător mai poate scoate vreo 200 de lei. Cartușele, circa 2 lei „focul”, un binoclu, peste 400 de lei, o lunetă chiar și 1000 de lei, alte zeci de lei trebuind și pentru materialele necesare întreținerii armei. În total, până să fi apucat cineva să urce într-un foișor să admire legal, cu arma pe umăr, pădurile patriei, trebuie să fi scos deja din cont în jur de 10.000 de lei. Abia după aceea se pot gândi pasionații de vânătoare în luna mai – la căprioare, în august și iarna – la mistreți, iar în septembrie – la cerbi. Dar, probabil, pentru cei care au cu ce, vânătoarea merită fiecare leuț. Adrenalină, senzații tari, mândrie, camaraderie, ore lungi în mijlocul naturii sălbatice sunt argumente „grele” pentru ca această distracție să aibă întotdeauna fani credincioși.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI