Apa din pieptul muntelui

 

Acea pânză de apă freatică, simbolic numită de mine „inima uriașă din pieptul pământului”, prin viață de la Dumnezeu propulsează pretutindeni, cu predilecție în zonele muntoase, prin nenumăratele ei izvorașe, apa limpede și curată ca lacrima, lichidul vital pentru existența oamenilor și a tuturor viețuitoarelor. Cine nu și-a potolit setea cu apa de la un izvor de munte? Poate cei cu habitatul la câmpie să n-o fi făcut-o, nesimțind senzația ce te însoțește savurând-o chiar direct cu gura, în lipsa unui recipient, chiar din locul unde, scăpat din temnița muntelui, sare a se avânta la lumina zilei, clipocind sau în vaier prelung, firișorul de apă cristalin! În preumblările mele prin pădure, mi-am potolit totdeauna setea sărutând mai întâi unda izvorașelor din cale, adevărate mane cerești, neimaginându-mi însă vreodată că le voi aduce lichidul licoare până-n locuința mea. Lucrarea a fost pentru mine inedită, captivantă, urmărindu-i toate fazele. Să ajungă izvorașul în casă! O frumoasă poveste, pentru că altfel n-o pot numi, al cărei personaj am fost doar urmărind-o cum mi se dezvăluie privirii, ca un miracol, simplă și emoționantă! Odată cu punerea în posesie a pădurilor însă, numărul familiilor care au captat izvoare pentru instalații cu apă în casă, grajduri și prin construirea unor încăperi cu căzi pentru baie și grupuri sanitare este considerabil. Toate aceste realizări moderne nebănuite, nesperate în comunism. Cu toate acestea, fântânile, deși puține la număr, completează uneori aceste surse sau chiar sunt folosite pentru apa potabilă, când debitul izvoarelor este scăzut. Eu însă „n-am încălecat pe o șa” pentru a a-mi continua povestea… Deci, începând cu săparea bazinului, în locul unde izvorașul și-a semnalat scurgerea, cu acel excavator „minune” despre care am mai scris câte ceva (și mi s-a publicat o însemnare), bărbați voinici și pricepuți au săpat bazinul, făcându-i și acoperiș, sarcina importantă în continuare revenindu-i tânărului ce mânuia excavatorul pitic în direcțiile dorite, săpând spre vale șanțul de până la un metru adâncime. Să vezi și greu să crezi isprava utilajului; dar asta nu e totul! Tot el, „vrăjitorul”, croindu-și calea prin smulgerea tufelor ce încercau să-i îngreuneze înaintarea, după terminarea șanțului de peste 400 metri lungime și aducerea apei (prin tubul de legătură și intermediul acelui „cămin”, a altor instalații speciale) în chiuveta din casă și la grupul sanitar al școlii gimnaziale vecine, prin cupa nu prea încăpătoare, dar „nervoasă”, a acoperit cu pământul scos acel șanț adânc, pentru a nu îngheța apa din tub în iernile geroase. O ispravă nu de pomină, ci bine încheiată. Apa din pieptul muntelui o bem astfel în casă, o folosim în bucătărie, dar senzația unei revigorări o simțim prin împrospătarea feței, diminețile trecând această apă de la robinet prin căușul palmelor direct pe obraji sau peste ochii cârpiți, uneori, de nesomn. Spălare, de altfel, ori de câte ori dorim, în timpul zilei, pentru a ne simți bine ca și cum am face-o în pădure, direct la sursă. Apa din pieptul muntelui e dirijată, astfel, în casă! O șansă nesperată vreodată devenită realitate! DECEBAL ALEXANDRU SEUL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: