,,…Eu sper și aștept cu nerăbdare momentul când va fi posibil să pășesc din nou pe pământul sfânt al Cernăuților”

– Interviu cu cercetătorul DANIEL HRENCIUC –
 

Daniel Hrenciuc

– Domnule Daniel Hrenciuc, sunteți cunoscut pentru activitatea dumneavoastră de cercetare, ce vă preocupă în prezent? Ce proiecte aveți pe masa de lucru? – În prezent aștept tipărirea volumului Între Destin și istorie: Germanii în Bucovina (1918-2012), la prestigioasa Editură Argonaut din Cluj-Napoca. Voi avea onoarea să vă invit la lansarea acestui volum în perioada următoare. Un alt volum pe care-l voi publica în această iarnă este consacrat comunității evreilor din Rădăuți, o comunitate altădată numeroasă, dinamică și înfloritoare, astăzi însă, din păcate, numărul evreilor rădăuțeni fiind dureros de scăzut. Am pus în lumină, în această carte, multe dintre aspectele mai puțin cunoscute din viața acestei comunități, în baza valorificării unor documente depistate în arhivele județene și centrale. Un alt proiect este legat de repatrierea polonezilor din România în patria-mamă după cel de-al Doilea Război Mondial, în baza descoperirii unor documente inedite, care aduc informații, date, precum și aspecte inedite referitoare la un capitol important din istoria unei minorități naționale de care mă simt foarte legat. În fapt, istoria polonezilor și relațiilor diplomatice româno-polone reprezintă domeniul meu principal de cercetare. Am avut onoarea la sfârșitul anului trecut să fiu invitat de către Excelența Sa, domnul Marek Szczygiel, Ambasadorul Poloniei la București, la un prestigios eveniment științific, respectiv lansarea la București a volumului Refugiați polonezi în România (1939-1947) ocazionat și de prezența Președintelui Institutului Memoriei Naționale din Polonia, dl Lukasz Kaminski. În măsura în care resursele îmi vor permite, intenționez să aduc la lumina tiparului contribuții legate de evoluția Bisericii romano-catolice și Luterane în timpul regimului totalitar comunist, a Cultului Rus Lipovean, a contribuției și rolului patriarhului Miron Cristea la dezvoltarea relațiilor româno-polone, a deportării germanilor din România la muncă forțată în URSS după cel de-al Doilea Război Mondial. Sigur că aceste proiecte într-o formă sau alta le-am început mai de mult, altele însă sunt de dată mai recentă. – Ce dificultăți, obstacole întâmpinați atunci când vă elaborați lucrările? – În general, dificultățile sunt de ordin financiar, de timp și evident de distanța care trebuie parcursă până la arhivele centrale, de oboseala (plăcută, totuși) acumulată. De fiecare dată însă, țin să menționez acest lucru, amabilitatea personalului de specialitate, fie că a fost vorba de dna director Simona Palagheanu (Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale) sau de funcționarii Arhivelor Istorice, Diplomatice și ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității București (dna Ilinca Alina, Silviu Moldovan) m-au ajutat foarte mult, motiv pentru care țin să le mulțumesc. Astfel, de preocupări, presupun, totuși, suficient sacrificiu… – Au existat la un moment dat nume care au promovat Rădăuțiul în plan național (cum ar fi George Muntean, Lorin Fortuna). La ora actuală sunteți singurul intelectual care mai ține steagul sus, cum se spune. (Meritele de excelență îi rămân desigur lui Matei Vișniec). Există un centru de cercetare academic valoros la Rădăuți însă mult prea discret sau mult prea neajutorat. Cine ne poate scoate din acest con de umbră? – Vă mulțumesc foarte mult pentru această apreciere deosebit de onorantă… Personal, consider că în primul rând noi, cei de la Rădăuți, avem datoria de face mai mult (sau mai multe în acest sens). Ar fi vorba, printre altele, de o strategie coerentă, instituționalizată asumată (inclusiv) cu responsabilitate și dăruire, eventual de un grup de intelectuali locali inimoși. Mă tem însă că, așa cum s-a mai întâmplat la Rădăuți, orgoliile locale dublate de diverse interese (politice, dar nu neapărat ) pot afecta inițiativele care pot veni pe această filieră. Deși sunt membru al unui partid politic, am refuzat întotdeauna să amestec cultura cu politica. Din păcate, nu s-a înțeles (sau poate nu s-a vrut) acest lucru, și spun asta cu multă amărăciune, raportându-mă evident la experiențele pe care le-am avut până acum. Unele dintre situațiile la care am asistat au fost hilare și chiar grotești. Asta-i totuși viața în comunitatea rădăuțeană. În curând va începe campania electorală și sălile vor fi din nou pline de iubitorii de cultură. În orice caz, un Matei Vișniec nu se naște chiar în fiecare zi. În pofida acestui lucru, în Rădăuți își desfășoară activitatea profesională câțiva intelectuali de o certă valoare. Aceștia s-au retras într-o stare greu de înțeles sau de definit. Până la urmă fiecare își proiectează așa cum consideră propria imagine. Nu-mi permit să apreciez discreția activităților științifice desfășurate periodic la Rădăuți. Receptez, involuntar, bârfele și discuțiile… Am înțeles mai demult răutățile, orgoliile, animozitățile, resentimentele unora, astfel încât astăzi mai pot doar reitera paradoxul unor situații de genul celor care urmează: în ultimii ani am avut onoarea de a fi invitat la diferite manifestări științifice de profil organizate de Muzeul Național de Istorie al Poloniei din Varșovia, Institutul Academiei din Chișinău, Republica Moldova, Universitățile din Varșovia, Cernăuți, București, Târgu Mureș, Suceava, Banca Națională a României, București, Institutul pentru Studiul Totalitarismului, București, însă n-am fost invitat să particip la unele acțiuni științifice organizate la Rădăuți. E adevărat, nici nu mă prea dau vânt pentru a participa la acestea din urmă. Vorba lui vodă Lăpușneanu… Rădăuțiul nostru nu are, totuși, viața culturală interbelică sau din anii comunismului… – Ați ocupat în timp diferite funcții de conducere la nivel județean. Aveți resentimente sau nostalgii legate de împrejurările care v-au oprit evoluția dintr-un sistem la care puteați contribui cu experiența dumneavoastră? – Am încercat de fiecare dată să-mi aduc propria contribuție, indiferent unde m-am aflat. Însă politizarea aproape a oricărui demers profesional imprimă un anume destin – să mă exprim astfel –, o anume traiectorie, oricărei inițiative personale. Au fost firește și inițiative finalizate pozitiv, altele au rămas în stadiul (etern) de proiect. Au fost și proiecte pe care nici măcar n-am apucat să le încep. Pur și simplu așa a fost. Aceste lucruri țin acum de domeniul trecutului, nu prea mai are rost să mai vorbim despre ele. Rămân doar experiențele, împlinirile și/sau dezamăgirile. Timpul pare a fi unul din principalii inamici atunci când ocupi o anumită funcție. Trebuie să faci foarte multe, într-o perioadă de multe ori prea scurtă, presiunea este mare. Lucrurile adevărate, solide și profunde se realizează însă numai în intervale de timp rezonabile. Când se va înțelege aceasta, lucrurile vor sta cu totul altfel. – Aveți vreo mare amărăciune legată de viața dumneavoastră profesională? – Da, fără îndoială. Fiind un om ambițios, întotdeauna mi-am dorit să fac mai multe decât am făcut până acum. Să ne înțelegem, așteptările mele n-au fost niciodată legate de obținerea vreunei funcții anume. Pentru mine așteptări legate de funcții pur și simplu nu există. Este adevărat că atunci când am fost numit director la o anumită școală din Rădăuți anumite persoane s-au găsit să interpreteze în fel și chip această numire, fabulând și chiar manipulând persoane nefamiliarizate cu sistemul, însă legate într-un fel sau altul de acesta. Se înțelege că, evenimentul desfășurându-se în campania electorală, toate aceste demersuri au avut un caracter politic, eu având aceleași afinități politice cunoscute și asumate de peste 12 ani de zile. Persoane care – în momente pe care nu le voi dezvălui aici – au beneficiat cândva din plin de sprijinul și ajutorul meu au găsit atunci momentul oportun să mă lovească. Se zice că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Ei, așa a fost și în cazul meu. Această experiență, amară în felul ei, nu m-a afectat, însă, prea mult. Am trecut peste ea, am mai bifat un episod care mi-a dat ocazia să mai cunosc niște caractere. În fond, ce nu fac unii pentru o funcție? Invocă tot felul de motive, precum legalitatea, morala, adevărul, interesul ș.a. Toate acestea n-ar mai avea însă nicio relevanță în cazul în care dumnealor n-ar mai ocupa funcțiile cu pricina, parcă anume înființate pentru ei. Rămâne doar gustul amar al aceleiași invocate colegialități care (nu) însoțește demersurile noastre profesionale. Poți fi foarte bun, chiar cel mai bun, asta până în momentul în care candidezi (sau lași să se înțeleagă asta) la o funcție. Ei, din acel moment afli că lucrurile stau, culmea, total invers. Însă, întotdeauna așteptările profesionale au fost și rămân legate strict de preocupările mele științifice, de cărțile și de proiectele de cercetare în care sunt implicat, de clasele la care predau Istoria cu foarte multă dragoste. Am obținut rezultate frumoase și-mi doresc să obțin mai multe, pentru că am parte de elevi deosebiți la Școala „Bogdan Vodă” și la Colegiul Tehnic Rădăuți. Cândva, începusem o carieră universitară în paralel cu o activitate de cercetare științifică la un prestigios institut de cercetare din Iași. Sper să vină momentul cândva să pot continua aceste preocupări. – Recent ați organizat la Rădăuți summitul minorităților? Sunteți mulțumit de modul în care s-a desfășurat? – Am inițiat la școala unde sunt profesor titular o manifestare consacrată Zilei Minorităților Naționale (18 decembrie) antrenând elevi și cadre didactice, cu scopul de a promova cunoașterea interetnică reciprocă, valorizarea resursele multiculturale locale, precum și dezvoltarea unui atitudini adecvate față de istoria, tradițiile și cultura tinerilor aparținând minorităților naționale trăitoare în arealul bucovinean. Așa cum bine știți, eu am inițiat și coordonat în anii trecuți două ediții ale Summitului Minorităților, desfășurate la Rădăuți, cu o valoroasă participare județeană, inclusiv a dlui Ghervazen Longher, deputatul Uniunii Polonezilor din România, a domnului Vasyl Boeciko, consul general al Ucrainei la Suceava, a doamnei Rodica Precupețu, Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, a liderilor minorităților naționale participante, reprezentanți de frunte ai comunității locale, cadre didactice, elevi ș.a. Sunt dezamăgit, repet, de politizarea excesivă a oricărui eveniment cultural sau sportiv care se desfășoară la Rădăuți, fie și pentru motivul că eu consider drept firească participarea la aceste acțiuni (și) a persoanelor implicate politic. Nu e corect să-ți asumi lucruri la care n-ai avut niciun fel de contribuție. Voi continua, împreună cu reprezentanții minorităților naționale, cu alți parteneri de la nivel local sau județean, să organizez această manifestare și în acest an, în pofida situației menționate mai sus. – Există totuși moralitate în politică? – Cei mai mulți ar spune că nu. Am muncit foarte mult în partidul din care fac parte, contribuind în limita posibilităților la diversele proiecte politice, civile desfășurate între timp. Am avut (și) de suferit din pricina opțiunii mele politice, plătind în final cu schimbarea din funcția pe care o ocupam la un moment dat. Nu am plâns pentru asta, întrucât mi-am asumat – cu bune și rele – statutul meu politic. Am rămas fidel partidului, deși mulți l-au părăsit când acesta a pierdut alegerile, chiar dacă n-am avut parte de sprijinul adecvat în diferite momente, la care însă nu mă voi referi în rândurile de față. Deși am muncit mult, am adus imagine și chiar voturi. Inexplicabil, însă, în final, au fost preferați colegi cu o contribuție extrem de discretă. La momentul actual, intelectualii nu au nicio șansă cu adevărat reală în marea politică. Câtă vreme lucrurile vor sta astfel, eu personal nu pot avea nicio așteptare adevărată… Cam atât despre moralitatea în politică….. – Am lăsat pentru final cea mai sensibilă, cred eu, întrebare. Vă este dor de Cernăuți? – Mi s-a făcut o mare nedreptate. Eu cred că am prezentat corect istoria Ucrainei și a ucrainenilor întrucât cunoașterea ne unește. Dragostea mea pentru Cernăuți nu mi-o poate lua însă nimeni. Sigur că mi-e foarte dor de Cernăuți, de aerul, de oamenii, de străzile, de sentimentele care m-au însoțit de fiecare dată când m-am aflat în capitala fostului Ducat al Bucovinei Istorice. Aș dori să menționez – în acest context – totala lipsă de implicare a autorităților române, valabilă și în alte situații similare. Să constați că instituțiile statului român la care te-ai adresat conform uzanțelor, în scris, nu au minima bunăvoință de a răspunde demersurilor tale, legitime până la urmă, este mai mult decât dureros… Totuși, eu sper, și aștept cu nerăbdare, momentul când va fi posibil să pășesc din nou pe pământul sfânt al Cernăuților. Și chiar dacă – totul este posibil – acest lucru nu se va întâmpla, dragostea pe care o port în suflet Cernăuțiului nu va putea să mi-o ia nimeni, niciodată. – Vă mulțumesc și vă doresc forță și inspirație. – Vă mulțumesc și vă doresc Dvs. și cititorilor cotidianului Crai nou un an cât mai bun. Interviu realizat de MĂLINA ANIȚOAEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: