De asemenea, mulțumiri

 

Din motive de încurcături cu cutia noastră poștală, felicitări trimise redacției prin Poștă au ajuns la noi abia ieri. Cum „mai bine mai târziu”…, completăm lista apărută în ziarul de luni cu numele celor care au simțit, la rându-le, nevoia de a ne da un semn de prețuire de Sărbători, cărora de asemenea le mulțumim. Este vorba de: Arhim. Timotei Aioanei, Patriarhia Română; Petru Luhan, europarlamentar; Eugen Bejinariu și Constantin Galan, deputați; Ilie Niță, vicepreședinte al Consiliului Județean; Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni; Ilie Boancheș, primarul municipiului Vatra Dornei; Doru Ioan Pînzar, primarul comunei Sucevița; Viorel Nuțu, directorul SC General Construct Suceava; Auto Schunn (repr. Mercedes Benz) Arad; Decebal Alexandru Seul (Izvoarele Sucevei), prof. Vichentie Nicolaiciuc (Rădăuți), Gavril și Viorica Lavric (Gura Humorului), fam. Omania Petru și Glicheria (Vama), prof. Virginia Bîrleanu (Vatra Moldoviței), prof. Silvestru Pînzariu (Siret). (Crai nou)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: