Semnalizare mai bună a pilonului de pod

Măsuri imediate au fost luate pentru ca prezența pilonului unui pod al șoselei de centură a Sucevei pe traseul DN 17 să fie mai bine semnalizată, a declarat ieri prefectul de Suceava, Florin Sinescu, precizând că au fost montate benzi rezonatoare și s-a suplimentat numărul lămpilor de avertizare.
 

Prefectul a arătat însă că proiectul actual trebuie modificat și că sensul giratoriu ce va fi realizat în jurul acestui pilon va trebui iluminat și că vor fi montați stâlpi de iluminat și de o parte și de alta a bretelelor de acces. Mai multe persoane s-au mobilizat pe o rețea de socializare și vor organiza, vineri seara, un protest în zona respectivă, obținând și autorizație pentru miting. Protestatarii consideră că accidentele mortale care s-au produs în zonă au fost provocate pentru că acesta este „singurul zid trântit efectiv în mijlocul unui drum european” și nu pentru că șoferii nu au adaptat viteza la condițiile de trafic. Un tânăr de 21 de ani din comuna Todirești a murit, vinerea trecută, după ce a intrat cu mașina direct în pilonul unui pod de pe șoseaua de centură a municipiului Suceava, polițiștii stabilind că el nu a adaptat viteza la condițiile de ceață densă și mâzgă pe carosabil. În noiembrie 2012, un autocamion încărcat cu lemne a intrat, tot în condiții de ceață densă, în același pilon, iar cele trei persoane aflate în cabină, între care un copil, au murit pe loc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: