Chiar dacă este atributul executivului

Consilierii locali sunt chemați să-și pună amprenta asupra bugetului local sucevean

> În 2013, ei au propus o mulțime de amendamente nerealizabile, de vină pentru nematerializarea lor fiind și criza economică > „Vreau ca, astfel, să nu mai fie acele discuții interminabile și, uneori, politizate în Consiliul Local” a precizat șeful executivului, Ion Lungu
 

Conducerea municipalității sucevene speră ca, până la jumătatea lunii ianuarie, să aibă creionată o primă variantă a proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a declarat că speră ca, până atunci, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Județean să transmită administrației locale adresele cu sumele defalcate din TVA și impozit pe venit, respectiv pe cele destinate echilibrării bugetului municipal sucevean. „Sperăm să avem creionată o primă variantă de buget până pe 15 ianuarie. Sigur, și noi lucrăm cu materialul clientului. Pe de o parte așteptăm sumele care vin de la Ministerul de Finanțe, pentru cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit, iar, pe de altă parte, pe cele pentru echilibrarea bugetului, de la Consiliul Județean. Sper ca, până atunci, să avem precizat nivelul acestor sume” a precizat Lungu. Șeful executivului a ținut să precizeze că veniturile la bugetul local vor fi dimensionate la maxim 250 de milioane de lei, încasările prevăzute neputând depăși gradul de execuție din anul 2013, acest din urmă lucru fiind posibil doar în cazul unei realizări de peste 95%. Or, anul trecut, execuția bugetară municipală a fost de 20,21 milioane de lei, ceea ce înseamnă „82,5% comparativ cu bugetul de la începutul anului și 70% raportat la bugetul de la sfârșitul anului”. Șeful administrației sucevene a subliniat că deși elaborarea și execuția bugetului este un atribut al primarului și al aparatului de specialitate al acestuia, pe 15 ianuarie îi invită la discuții preliminare pe toți consilierii municipali, indiferent de formațiunea politică din care fac parte. Lungu evidențiază că, în 2013, aleșii locali au venit cu foarte multe amendamente care nu au putut fi materializate, de vină pentru eșec fiind, însă, și criza economică. „Vom vedea ce amendamente are fiecare, astfel încât să facem, împreună – dacă se poate spune așa – acest buget, astfel încât să nu mai fie acele discuții interminabile și, uneori, politizate în Consiliul Local. Sper să avem maturitatea necesară să adoptăm un buget realist, care să poată fi executat. Eu sunt optimist că, în continuare, va fi un buget al investițiilor, al dezvoltării” a explicat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: