Chemați turcii

Nu sunt bani, iar dacă nu sunt bani nu-i arunci pe geam pe cei câți îi ai. Cu siguranță nu sunt bani acum pentru a șterge de pe fața pământului „balaurul” de la Stroiești, care, iată, a mai făcut o victimă. Tot cu siguranță însă trebuie adunați bani pentru a se adopta soluția cea modestă – adică susținerea șoselei suspendate de deasupra cu două picioare de-o parte și de alta a drumului european peste care trece. Trebuie distrusă „cetatea” trufașă așezată în calea liberă a DN 17, dând astfel o lecție soluțiilor futuriste de a rezolva probleme simple, dar esențiale pentru viața noastră.
 

Dumitru TEODORESCU

O fi românul șoferul pentru care ceilalți nu mai contează, creând în trafic situații cu consecințe adesea grave sau foarte grave, dar să-i pui în față obstacolul aceasta doar pentru a-i testa capacitatea de a conduce preventiv, ocolind dihania, mi se pare o imensă ipocrizie a celor care au obligația de a înlătura orice capcană înlăturabilă când construiesc un drum și care atârnă de-a lungul șoselei lozinci precum „Viața are prioritate”. Revenind la bani, înlăturarea „zidului morții”, cum deja îl numește folclorul locului, ar trebui să se facă pe cheltuiala celor ce au imaginat și au fost de acord cu această stupidă soluție, posibil mai costisitoare decât cei doi piloni de susținere a șoselei suspendate pe care ni-i imaginăm noi de-o parte și de alta a „europeanului” astfel traversat. Și pe care-i întâlnești oriunde în Europa în asemenea intersecții. La Stroiești s-au făcut lucrări de deviere a celor două sensuri, care să ocolească obstacolul, numeroase lucrări de artă inutile dacă mastodontul nu era ridicat, lucrări de semnalizare specială etc. De ce? Ca să ne înscriem în cartea recordurilor cu numărul de vieți curmate în cetatea de la Stroiești? Dacă existența acesteia este o fatalitate a ingineriei drumurilor și podurilor, să ni se explice. Merităm aceste explicații, măcar să murim împăcați. Dacă nu, chemați turcii s-o dărâme…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI