Facturi de coșmar, de 2.100 de lei pentru 3 luni de iarnă Intrând, din diferite motive, în conjuncturi financiare complicate și cu o pensie de fost învățător de doar 1000 de lei, doamna în cauză, sufocată de datoriile prea mari deja, acumulase în ultimii ani la întreținere debite de aproape 6.400 de lei, plus penalități de alți 1.440 de lei, sume pentru recuperarea cărora a fost dată în judecată de asociația de proprietari. „Stau în acest bloc de 13 ani și n-am avut vreodată îndrăzneala să-mi socotesc eu facturile, să întreb pe doamna de la asociație de ce așa mult și să ripostez. Cât mi s-a pus atât am plătit. Doar că la un moment dat m-au dovedit prea tare toate și n-am mai avut cum să scot atâția bani. Ajunsesem o paria. Din păcate, în loc să fiu lăsată să ajung la un liman, m-au tot încărcat și m-au încărcat și nici în ziua de azi nu vrea nimeni să facă lumină în socoteli”, a povestit Georgeta Spătari. Susținută de o vecină care i-a fost mai de ajutor ca un adevărat consultant financiar (ea însăși trecuse printr-o situație similară) femeia a strâns din dinți, a împrumutat bani, a închis căldura și a răbdat și de frig în casă, astfel că a reușit să-și micșoreze debitul cu circa 4100 de lei. Dar abia ce începuse să respire mai liber că după numai jumătate din iarna trecută era din nou la zid. Pentru un apartament de doar 30 mp cu calorifere de dimensiuni normale, în care locuiesc doar două persoane, Georgeta Spătari a fost taxată cu sume „de infarct”. Pentru luna noiembrie 2012, o lună călduroasă de altfel, i s-a calculat o întreținere de peste 306 lei, în luna decembrie – 806 lei, iar pentru ianuarie 2013 nu mai puțin de 964 de lei!! În aceste sume este inclusă bineînțeles și apa rece și apa caldă, gazul pentru aragaz și alte „mărunțișuri” administrative de pe lista de plată, dar valoarea energiei termice a fost, cel puțin pentru ultimele două luni, de-a dreptul astronomică. Vecinii n-au lăsat Termica să verifice instalația Sătulă de tot și de toate, femeia a profitat de posibilitatea de a achita în rate, a hotărât să-și instaleze centrală termică, astfel că, în luna ianuarie 2013, a închis căldura pentru că urma să fie debranșată de la rețea. Imediat însă, Georgeta Spătari s-a trezit la ușă cu administratorul sălii de gimnastică de la parterul scării blocului, supărat că a rămas fără căldură și nu poate funcționa. „Abia atunci mi-am dat seama că cele două apartamente nu erau singurele alimentate în scară de la rețeaua centralizată și dintr-o dată nu mi-a mirosit a bine. Împreună cu vecina mea m-am interesat și am aflat că laolaltă cu locuințele, pe același tronson, erau încălzite și două societăți comerciale de la parter, dintre care una era sala de gimnastică”, a spus Georgeta Spătari. Conștientă că sumele pe care ea le-a plătit pentru energie termică erau nefirești, femeia, chinuită de datorii, a dorit să afle cine s-a încălzit pe banii ei, astfel că s-a adresat pe rând și la toți odată, asociației de proprietari, primăriei, SC Termica, în speranța că cineva va verifica instalația de încălzire, iar în septembrie Termica chiar a vrut să facă asta, doar că… „Deși acțiunea a fost planificată cu 5 zile înainte, în data de 10 septembrie 2013 locatarii nu știau (sau nu au fost înștiințați) despre aceasta. Drept urmare, dintr-un număr de 21 de apartamente, ni s-a permis accesul doar în 4. Ceilalți locatari, inclusiv șeful de scară, dl Radu Gheorgheanu, nu au permis accesul în apartamente pentru verificare”, scrie în răspunsul SC Termica. În același document se menționează că în două dintre cele patru apartamente verificate existau țevi neizolate și țevi care chiar încălzeau spații de locuit, „servicii pentru care locatarii nu plăteau nimic. Asociația de proprietari trimisese în scris procese-verbale care spuneau furnizorului că țevile sunt izolate sau au fost tăiate. Termica a mai comunicat petiționarei și că toate consumurile societăților comerciale conectate la instalația de încălzit au fost scăzute din consumul înregistrat de calorimetru și menționat. Doar că în timp ce pentru apartamentul 21 era la plată pentru cele mai grele 2 luni de iarnă (decembrie și ianuarie) contravaloarea chiar și a 3 gigacalorii, un consum ireal într-un apartament ca al Georgetei Spătari, sala de gimnastică, de aproximativ aceleași dimensiuni, plătise doar o jumătate de gigacalorie în luna noiembrie, o gigacalorie în luna ianuarie și aproape 1,6 gigacalorii în luna ianuarie, consumuri mult mai aproape de realitate. „Eu nu cerșesc” Suma pentru care singură a declarat Georgeta Spătari că „nu are răspuns” este de aproape 3000 de lei. În ea sunt cuprinse cele trei facturi despre care am pomenit deja, dar și onorariul avocatului pe care asociația l-a tocmit în proces, avocat despre care femeia spune că nu l-a zărit niciodată la instanță, precum și alte sume mai mici sau mai mari pe care ea le consideră nejustificat înregistrate în dreptul ei, pe lista de plată. „Nu vor să-mi dea un răspuns, ba, de la asociație, mi-au ridicat vecinii în cap, cum că cerșesc. Eu nu cerșesc! Am fost mamă singură 28 de ani și m-am descurcat cu patru copii, dintre care unul bolnav de encefalită. Nu vreau decât să se facă dreptate. Să văd și eu că îi pasă cuiva de treaba asta și că își dă interesul să mă ajute să văd unde e buba”, a încheiat interlocutoarea mea, una dintre sutele de suceveni victime ale „ghiveciului” în care au transformat termoficarea orașului legiuitorii, autorități locale și asociațiile de proprietari.
Proprietara unui apartament din cartierul Burdujeni se luptă cu asociația de proprietari, cu SC Termica și cu Primăria pentru recuperarea unor sume cu care, susținea ea, a fost taxată în plus la calculul energiei termice cu care și-a încălzit apartamentul. Din păcate, femeia, ajutată și susținută de o vecină în toate demersurile ei, se lovește parcă de un gard înalt și electrificat, pentru că, dacă o autoritate dă curs solicitărilor, cealaltă se zburlește și se scutură de responsabilitate, iar dacă îi pasă cuiva, altcineva se acoperă de acte și nepăsare și o lasă baltă. Cazul ei ar putea semăna leit cu al multor suceveni care nu au avut pornirea sau banii necesari să-și pună la timp centrală termică și care au rămas să suporte consumuri imense risipite prin conducte de care nici ei nu au habar. Georgeta Spătari, locuiește pe Calea Unirii nr. 80, într-un bloc turn, bl. 59A, sc. D, în unul dintre singurele două apartamente care până la începutul acestui an se încălzeau încă de la Termica, restul colocatarilor având deja centrale termice. Nu este greu de închipuit în aceste condiții cât de mari erau facturile pe care femeia le avea de plătit, știut fiind că, în ciuda formulelor cu care asociațiile calculează consumul energiei termice, tot ce nu bate cu căldura distribuită într-o scară de bloc și indicată „sfânt” de gicacalorimetru, se trece buluc în contul apartamentelor care au mai rămas să se hrănească din rețeaua centralizată.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii