Evenimentul a fost organizat de Grădinița Specială Fălticeni, în parteneriat cu Asociația „Euroșansa For Life” Fălticeni, și a avut ca scop strângerea de fonduri pentru copiii aflați în dificultate la Grădinița Specială Fălticeni și pentru cei din instituțiile de învățământ din urbea de pe Șomuz. Suma adunată cu sprijinul părinților, a cadrelor didactice, a sponsorilor și spectatorilor este de 3.440 de lei, bani care vor ajunge la copiii cu probleme grave de sănătate și la copiii orfani, beneficiari ai Proiectului educațional umanitar „Șansa de a dărui”. „Vă mulțumesc încă o dată pentru că ați ales să ne fiți alături și de această dată, astfel încât noi, cei care am organizat această acțiune, să putem duce mai departe misiunea de a-i sprijini pe copiii aflați în dificultate. Vă mulțumim pentru implicarea dumneavoastră ca părinți, profesori, artiști, elevi, voluntari, membri ai acestei comunități și, nu în ultimul rând, celor cu funcții de răspundere: domnului primar, domnilor directori de unități școlare, dnei Valeria Chivu, președinta Asociației «Euroșansa For Life», voluntarilor asociației și elevilor voluntari, colegelor mele de la grădinița specială care s-au implicat cu dăruire în organizarea spectacolului, dar și a expoziției cu vânzare de obiecte create de dumnealor” a spus la final coordonatoarea evenimentului, prof. Mihaela Sandu.
Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” a găzduit duminică, 15 decembrie, spectacolul caritabil „Șansa de a dărui”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii