O Românie de suflet la „Zorile Bucovinei”
Or, această Zi de 28 noiembrie trece prin inimile noastre, amintindu-ne că nici un drum nu-i prea greu și lung dacă la capătul lui ne așteaptă un vis, și niciun sacrificiu nu-i prea mare în numele împlinirii lui. La 28 noiembrie 1918, ziua când deputații români din Dieta Bucovinei, alături de reprezentanții comunităților germane, poloneze și mai mulți primari din comunele rutene, au decis soarta Bucovinei, redând-o matricei străbune, s-a împlinit cel mai măreț vis, spre care strămoșii noștri au parcurs un drum dificil, întăriți în credința că Dumnezeu va face până la urmă dreptate și pe „partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre”, cum numea Eminescu provincia nedezlipită de sufletul său. În pofida vitregiilor și deznădejdilor ce ne-au pustiit după 1940, perla cea mai scumpă din diadema Voievodului Ștefan cel Mare, care priveghează odihna Sfântului Domnitor și a altor mari domni români, și-a păstrat intactă strălucirea, astăzi cu mai multă vigoare ieșind la lumină firescul adevăr că un neam nu poate fi îngenuncheat, văduvit de suflet, iar trecutul istoric trebuie primit și respectat așa cum a fost, fără denaturări și interpretări neadecvate. În acest context, nu pot să nu-mi exprim încă o dată nedumerirea față de reacția anormală a unor reprezentanți ai autorităților și ai unor formațiuni politice din ținutul nostru față de decizia parlamentului român cu privire la marcarea Zilei Bucovinei, de parcă acesta ar fi teritoriul lor privat. Pichetarea din 8 noiembrie 2013 de către câțiva naționaliști ucraineni a Consulatului General al României la Cernăuți n-a dovedit altceva decât că în nordul Bucovinei mai persistă o percepere eronată a valorilor europene și bunei vecinătăți. Că Ziua Bucovinei este o sărbătoare cu steag de pace și nu are nici un fel de dedesubturi cu pretenții teritoriale din partea României, a ținut să accentueze la deschiderea manifestării Nicolae Toma, redactorul-șef al „Zorilor Bucovinei”(gazda întrunirii) și președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, care împreună cu Fundația Culturală „Leca Morariu”Suceava și Filiala Suceava a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România au așternut un curcubeu pe cerul Bucovinei, înseninându-l în preajma lui 28 noiembrie 2013. Importanța istorică a evenimentului de acum 95 de ani, în context contemporan și în spiritul valorilor europene, a fost evocată de Consulul General al României la Cernăuți, dna Eleonora Moldovan, care și-a exprimat bucuria de a se întâlni la redacția ziarului „Zorile Bucovinei” cu atâția români de frunte ai comunității noastre pentru a discuta lucruri importante: „Mâine la Suceava se va sărbători cu fast Ziua Bucovinei. Sărbătoarea de azi de la Cernăuți și de mâine la Suceava va fi un stimul ca generația de astăzi să-și venereze valorile pentru binele generației de mâine. Așa se întâmplă pretutindeni, în orașele din România, din Ucraina, în marele centre ale Europei, unde autoritățile își cinstesc istoria. Mi se pare firesc că deputații de Suceava au decretat Ziua Bucovinei și salut inițiativa lor – un moment esențial pentru promovarea valorilor sănătoase, mai ales pentru tânăra generație, care are nevoie de modele și valori. Nu suntem atât de mulți, dar foarte importanți – cei care pot sta ca fundament în relația noastră bilaterală. Sunt convinsă că fără o interpretare neadecvată această zi ne va aduce lucruri bune. Mulțumesc redactorului-șef al „Zorilor Bucovinei” pentru inițiativă și oaspeților din Suceava pentru contribuția la organizarea acestei sărbători și, ca cetățean al Cernăuțiului, cum mă consider, vă asigur de sprijinul Consulatului la promovarea valorilor noastre comune și a tot ce e bun și constructiv în relația noastră”. Intervenind pe parcurs în emoțiile derulării sărbătorii, dna Eleonora Moldovan a sensibilizat că în istoria neamului nostru cele mai esențiale realizări au fost obținute prin unitate: „E înălțător să fim împreună în duh și cuget”. În Marea noastră Patrie de suflet, reconstituită la „Zorile Bucovinei”, a fost rememorat, prin cuvântul evocator al dnei Elena Tărâțeanu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu” Cernăuți, și apostolul deșteptării naționale Aron Pumnul, de la nașterea căruia chiar în acea zi, la 27 noiembrie 2013, s-au împlinit 195 de ani. Și Dumnezeu a vrut să fim împreună Bucuria prietenilor din Suceava de a ajunge la Cernăuți, în capitala istorică a Bucovinei, în ajunul celei mai înălțătoare sărbători pentru noi, am trăit-o alături de scriitoarea Doina Cernica și dna Maria Olar, președinta Fundației Culturale „Leca Morariu” Suceava, din primele zile ale lui noiembrie, când a început să dea în pârg ideea de a reîntregi încă o dată, sufletește, Țara Fagilor. Doina tocmai era în așteptarea scoaterii de sub teascurile tipografiei a cărții „O casă a altei vremi” – culegere de articole, eseuri, consacrate Fundației „Leca Morariu”, iar „Zorile Bucovinei” de mai mult timp și-o dorea ca oaspete pe doamna dr. Aura Brădățan, îngrijitoarea volumului „Scrisori de la Dumnezeu” de Dragoș Vitencu, cartea care ne-a întărit în dorința fierbinte de a fi împreună la marcarea celui mai măreț moment din trecutul nostru comun. Cu regretul că n-am avut-o printre noi, îi mulțumim dnei Aura Brădățan pentru donația de carte, și sperăm că vom mai avea ocazie să-l sărbătorim împreună, la hramul Cernăuțiului, pe Dragoș Vitencu, ale cărui manuscrise prind viață grație osârdiei ei neprecupețite. Cu binecuvântarea stareței Sfintei Mănăstiri Voroneț, stavrofora Irina Pântescu, am avut fericirea să ne bucurăm de prezența monahilor Elena Simionovici, muzeograful mănăstirii, membră din conducerea Societății Scriitorilor Bucovineni, și Gabriela Platon, doctor în Teologie, om de știință și al scrisului. Duhul de dăruire al Mănăstirii Voroneț, simțit și la alte activități de respirație culturală, și-a împlinit lucrarea benefică și de astă dată. Or, întreaga echipă (Doina Cernica, Maria Olar, și celelalte două distinse doamne – doctorul în Istorie Alis Niculică și radioreporterul de la România Actualități, Mihaela Buculei) a ajuns la Cernăuți cu sprijinul și binecuvântarea maicii starețe. În rol de moderatoare, prezentându-și colegele, Doina Cernica a ținut să accentueze de ce anume la „Zorile Bucovinei” au poposit solii Sucevei: „pentru că este ziarul care pe parcursul mai multor decenii promovează valorile naționale, perseverează întru păstrarea limbii române și pentru vorbirea ei corectă”. Și pentru că n-au venit cu inițiativa alte societăți românești din ținut, am mai adăuga noi, menționând, totodată, gestul celor care ne-au susținut cu prezența – societățile „Golgota”, conduse de Ilie Popescu și Octavian Bivolaru, Fundația Culturală „Gheorghe Asachi” (președintă Eugenia Cimborovici-Teodoreanu), Fundația de Binefacere „Casa Limbii Române” (președinte Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române). Cred că nu va fi nici o supărare dacă am omis pe cineva, căci nu aceasta (am în vedere prezența liderilor) contează atunci când ne adunăm la evenimente pe măsura Zilei de 28 noiembrie. Am desprins acest adevăr din adierea de liniște transmisă de maica Elena Simionovici și din cele două motive care au adus-o la noi în preajma Marii Sărbători. Primul – pentru că suntem frați întru credință, vorbim aceeași limbă, avem aceleași năzuințe la mântuire. Al doilea motiv a fost cartea Doinei Cernica „O casă a altei vrei”, care vine, după volumul – „monument de cuvinte”, consacrat sculptorului Ion Irimescu, să readucă în actualitate figura polivalentă a bucovineanului de excepție Leca Morariu: „Nu se poate vorbi despre frații Morariu, despre Hurmuzăchești fără a rosti cuvântul Cernăuți – orașul care a dăruit României mari cărturari și mari patrioți”. Monahia Elena ne-a împărtășit și taina care i-a îndreptat pașii spre Cernăuți: „Aseară, înainte de slujba de noapte, am ascultat la Radio România Cultural cutremurătoarea tragedie a Aniței Nandriș din Mahala, în interpretarea celor mai mari actori români. M-am gândit că, dacă ajung la Cernăuți, cea mai mare bucurie ce ar putea să mi-o facă cineva, e să mă aducă în cimitirul din Mahala, să aprind o lumânare la mormântul Aniței Nandriș, mama care și-a ocrotit copiii în cei douăzeci de ani de exil siberian, i-a învățat să rămână în orice împrejurări români. Și dacă ar fi să se canonizeze un martir al represaliilor, mătușa Anița își merită numele de sfânt”. Cu forța argumentelor științifice, dar și cu emoții, doctorul în Istorie Alis Niculică a invocat momente încărcate de energie maximă, de fericire și unitate, rar întâlnite în istorie, precum și faptele apostolice ale înaintașilor din dinastia Morărenilor. Cernăuțiul e un loc magic pentru fiica și continuatoarea cauzei cărturarului Emil Satco, pentru că „aici au fost acasă cărturari din alte vremuri”, care ne-au lăsat ca testament că „trebuie să demonstrăm că suntem vii și conștienți de identitatea noastră națională”. Leca Morariu, cel mai mic dintre frați și ultimul mare vlăstar al celebrei familii, de la a cărui trecere în eternitate la 15 decembrie 2013 se vor împlini 50 de ani, și-a trăit cei mai rodnici ani la Cernăuți. A fost profesor universitar, director al Societății Muzicale „Armonia” și al Teatrului Național din Cernăuți, a perpetuat memoria compozitorului Ciprian Porumbescu și a tatălui său, iar cu gură de moarte, în timp ce închidea pentru totdeauna ochii la Râmnicu Vâlcea, a cerut să fie înmormântat în pământul Bucovinei. Dorința i-a fost îndeplinită, moștenirea sa spirituală având mai mult noroc după moarte. Farmacista Maria Olar, ajutată de soțul ing. Ion Morar și fiica sa, dr. Monica Olar Lapied, l-a „adoptat” post-mortem pe ilustrul cărturar, susținând financiar editarea câtorva lucrări importante ce îmbogățesc colecția Fundației „Leca Morariu”. Beneficiară a amintirilor și lucrurilor doamnei Octavia Lupu Morariu (soția lui Leca), dna Maria Olar păstrează cu sfințenie până la ultimul fir de ață din casa preluată, transformând-o într-un muzeu cu ușile deschise pentru toată lumea. E o forță a destinului și a întâmplării fericite, despre care a vorbit cu vocea tremurătoare de emoții însăși dna M. Olar, evocând pagini inedite din jurnalul lui Victor Morariu despre ziua de 28 noiembrie 1918. Deși m-am referit de multe ori la „Scrisori de la Dumnezeu” de Dragoș Vitencu, nu pot să nu amintesc și de această carte atât de actuală pentru situația în care trăim noi astăzi. E o carte din care învățăm cum trebuie să luptăm pentru demnitatea noastră și ce pățesc până la urmă trădătorii de idealuri și neam. Aici mi se pare oportună trimiterea la cuvintele măicuței Gabriela, care, destăinuindu-și simțirea că prezența persoanelor în odăjdii monahale la sărbătoarea noastră „este trimiterea lui Dumnezeu”, a evocat „efemeritatea istoriei” comparând Bucovina de până la 1918 cu „o bărcuță de salvare pentru refugierea oamenilor cu identitate românească”, transformată mai apoi într-o frumoasă corabie. Și astăzi, noi, trecuți prin vremuri grele, suntem „acea bărcuță de salvare”, de pe care ne apărăm identitatea de neam, căci salvarea de neam este actul cultural ce desființează granițele pentru urmași. „Cerul, acolo unde ne așteaptă Dumnezeu, n-are granițe”, ne-a mai spus maica Gabriela, cu regretul că n-a văzut printre noi copii, adică pe cei ce ne vor urma. E drept, ne-am întâlnit în acea zi o generație (intelectuali și oameni ai pământului) cam brumată, dar, după cum ne-a prevăzut intențiile și dl Octavian Voronca, am pus începutul unei tradiții ce se va încetățeni la „Zorile Bucovinei”. Cuvintele rostite și cântate la prima ediție a Zilei Bucovinei vor ajunge numaidecât la inimile tineretului nostru. Or, și Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, și Victoria Costinean, care au jelit prin melodii tulburătoare durerea meleagului înstrăinat, au contacte strânse cu cei ce ne vor prelua revigoratele idealuri. Atât doar că ne-am dori să rămână în ziua de mâine dureroasa întrebare din cântecul Victoriei Costinean „Cum n-a fi necaz și jale, dacă tineretul moare?”, și să învingă, să bată cât mai curând ora învierii, despre care a intonat cu măreață gravitate interpretul Gică Puiu. (Foto: Nicolae Hauca)
Comentarii