Jocul României, ce deziluzie !

Dacă după prima manșă a barajului de calificare la Mondiale dintre Grecia și România am mai avut ceva „scuipat la furcă”, după jocul decisiv de la București m-am lămurit.

 

Recunosc, în optimismul meu incorigibil mă așteptam la o „aversă” de centrări și la niște șuturi „fulger”, din nefericire, exceptând câteva momente de „răpăială” la 1-1, am avut parte doar de o „ploiță” de vară. Oricum, câteva aspecte tot o să le menționez. În primul rând, când ai ca adversar un fotbalist în formă ca Mitroglou, trebuie să stai așa de aproape de el încât să-i poți citi tatuajele de pe gât și de pe brațe. Ai noștri l-au lăsat să zburde și el ne-a tras iar clapa. În altă ordine de idei, ca să poți să-ți creezi ocazii de gol, ori joci la un-doi cu vârfurile de atac pe post de pivot, ori încerci să faci superioritate pe flancuri și să vii cu centrări. Or atacanții noștri au evoluat extrem de modest, cât despre jocul pe aripi la care trebuiau să contribuie fundașii laterali acesta a fost sub orice critică. Nu se poate spune că mijlocașii noștri, Tănase, Torje, Maxim și chiar Hoban, nu s-au străduit, însă fundașul dreapta Mățel a fost fricos și neinspirat, iar Latovlevici dacă avea un copac înfipt pe partea stângă îl nimerea cu siguranță la centrare. Și încă ceva, selecționerul Pițurcă, care să recunoaștem are ceva fler și baftă, în orgoliul lui nemăsurat nu l-a chemat la echipă pe Mutu și l-a luat la națională pe Cociș. Eu, și nu numai eu, cred că Mutu ar fi executat mult mai bine lovitura liberă de la 17 metri pe care am avut-o, față de Latovlevici care a tras ca o „mătură”. Sinceri să fim, nu meritam mai mult și oricare din celelalte șase echipe aflate în baraj ne-ar fi învins, dar ne-ar fi plăcut să auzim imnul României la o bucată de noapte. Păcat, iar ne întoarcem la „bătuta” la podea în praful autohton, în loc să învățăm samba du Brasil.