„Decredibilizarea instituțiilor statului” este, în opinia deputatului Ioan Bălan, crezul celor din USL

Deputatul PDL de Suceava, Ioan Bălan, care este și vicepreședinte al partidului pe regiunea de NE, susține că decredibilizarea instituțiilor statului român, acțiune care a început în vara anului trecut cu suspendarea președintelui Traian Băsescu, rămâne în continuare „principala preocupare a guvernului USL”.
 

Ioan Bălan a explicat că promisiunea Guvernului Ponta de a fi cel mai competent și cel mai corect guvern nu se regăsește în realitate. „S-a dovedit că nu este cel mai corect și competent Guvern, prin schimbarea celor 14 miniștri de până acum datorită diverselor probleme, unele chiar de natură judiciară. Și toate acestea se întâmplă sub patronajul lui Victor Ponta, asupra căruia apasă povara numită plagiat”, a declarat parlamentarul sucevean. Bălan a amintit de cea mai recentă acțiune de decredibilizare a Ligii Profesioniste de Fotbal. „Zilele acestea am văzut că, la ceas de seară, s-a mai hotărât decredibilizarea unei instituții care și așa avea probleme de credibilitate, și anume Liga Profesionistă de Fotbal, prin numirea-alegerea la cârma instituției a lui Gino Iorgulescu, care a doua zi de dimineață a trebuit să treacă pe la Parchet. Acest fapt confirmă ceea ce am spus mai sus”, a afirmat vicepreședintele PDL. La toate acestea, a subliniat Bălan, se adaugă și practica factorilor de decizie la nivel politico-administrativ ai USL care au ținut neapărat să-și pună soțiile sau după caz soții, copiii, nepoții, șefi peste instituțiile statului. „Poate unii vor spune că și în perioada când PDL era la guvernarea țării s-au mai întâmplat lucruri de genul acesta. Posibil, dar desăvârșirea, perfecțiunea o realizează astăzi USL”, a conchis deputatul Ioan Bălan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: