Un studiu monografic consacrat dramaturgului Ion Luca

În afara unei reacții nesăbuite – răspândită în vara aceasta, prin mai multe numere ale ziarului „Crai nou” (sub pretextul de o ieftină transparență al unei „rapide peregrinări” prin universul cultural al fermecătorului oraș Vatra Dornei), de un ipochimen obsedat de tot soiul de jalnice complexe, între care cel al (pseudo)frustrării pare să ocupe un loc proeminent și, vezi Doamne, s-ar fi impus a fi, chiar și atât de tardiv, tratat ca o poliță ce se cerea achitată – se părea că destinul dramaturgului Ion Luca nu-și dezminte o caracteristică atât de specifică, anume aceea de a-l împinge pe scriitorul nostru sub obrocul ignorării.
 

După o campanie de benefică resuscitare a personalității și operei dramaturgului, culminând cu sărbătorirea centenarului său în anul 1994 – prin mijlocirea presei (nu numai) literare de la Bacău, Neamț, Suceava, București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara etc.; a teatrelor din Bacău și București (Teatrul Național, grație diligențelor regizorale și actoricești ale maestrului George Motoi, a pus în scenă comedia Morișca, înregistrând, numai într-o stagiune, peste 100 de reprezentări!); a Editurii Corgal Press din Bacău, unde, prin diligențele lui Constantin Donea și Cornel Galben, s-a tipărit un studiu monografic, Ion Luca sau viața ca o dramă (autor Nicolae Cârlan), și o ediție critică cuprinzând piesele de teatru istoric cu subiect religios Salba reginei, Femeia cezarului, Năframa iubitei, cu un cuvânt înainte de ÎPS Bartolomeu al Clujului (sub îngrijirea aceluiași Nicolae Cârlan), și a Editurii Floare Albastră din București (care a scos ediția de teatru, îngrijită de Nicolae Cârlan, intitulată Când țipă animalul, cu două piese inedite – Neliniștea doamnei și Când țipă animalul –, plus eseul Creștinism și bolșevism, de Ion Luca, la care se adaugă referințe critice semnificative, reproduse, in extenso, semnate de Petru Comarnescu, Radu Stanca, Tudor Arghezi, Valeriu Anania, Aurel Leon, Nicolae Cârlan) – s-ar fi părut că destinul implacabil își spune din nou cuvântul, rezervându-i, iarăși, năpăstuitului dramaturg un loc în ghearele aceleiași nemiloase uitări (care l-a asaltat, de altfel, mai tot timpul) până la cine știe ce alt moment fast care să-i faciliteze din nou situarea, mai mult sau mai puțin andurantă, în planul cuvenit și meritat, datorită operei sale dramaturgice ample, originale și valoroase, pe un loc ce-i este rezervat (și-l tot așteaptă) în istoria literaturii noastre, loc pe care nimeni nu i-l va putea ocupa, chiar dacă, prin absurd, ar fi să-l râvnească cineva. Ei bine, spre bucuria celor care știu să prețuiască valorile perene ale spiritului și spre necazul câte unui patologic plătitor întârziat de polițe imaginare, lucrurile nu stau chiar așa. Și aceasta pentru că un serios cărturar băcăuan, cunoscut cel puțin prin activitatea sa publicistică semnificativă, susținută cu tenacitate, ca să nu mai pomenim cele vreo zece cărți din propria-i listă bibliografică (între care două consacrate lui G. Bacovia), Liviu Chiscop, ne-a pus recent la îndemână o carte de anvergură monografică, intitulată Drama lui Ion Luca – monografie (Bacău, Editura „Bacovia”, 2013, 328 p.), cu o prefață de prof. dr. Victoria Huiban. Ambiguitatea deliberată (deși nedeclarată ca atare) a titlului trimite cel puțin în două direcții convergente, până la urmă: una care ține de biografia (viața lui Ion Luca a fost ea însăși o dramă veritabilă) și alta pendinte de bibliografia scriitorului (autorul acesta fecund și exclusivist n-a scris altceva decât teatru, excelând în mari construcții dramatice inspirate preponderent din istora românilor, dar și din istoria umanității, călcând sigur, dar cu propriile-i picioare creatoare, pe urmele marelui și singurului model pe care și l-a asumat – William Shakespeare!). Cartea lui Liviu Chiscop se distinge prin o sumă de calități din ce în ce mai rar întâlnite astăzi când suntem sufocați prin tot soiul de improvizații și compilații cu pretenții de completitudine și infailibilitate. Prima dintre aceste calități constă, după părerea noastră, în amploarea și seriozitatea documentării (bibliografice și de arhivă: cărți, reviste, ziare „de epocă” și mai ales documente – nu puține dintre ele inedite sau necunoscute), autorul valorificând pe această linie, cu tot spiritul critic necesar, și mai toate acumulările anterioare din acest domeniu (i-a scăpat totuși ediția de teatru inedit Când țipă animalul, citată în primul alineat al intervenției de față, ca și memoriul adresat direcției Teatrului Național din București în vremea pregătirii pentru reprezentarea piesei sale de debut scenic, Iuda, publicat de noi sub titlul Mărturii documentare inedite, referitoare la debutul dramaturgului Ion Luca, în „Suceava, anuarul Muzeului Județean”, XIII-XIV, 1986-1987, p. 363-368), în așa fel încât totul se vădește a fi verificat și răsverificat pentru ca erorile, chiar și „inerente”, să fie cât mai mult cu putință excluse din demersul său monografic. Este motivul pentru care, pe lângă limpezimea stilului, cititorul are privilegiul de a se desfăta intelectual cu o lectură plăcută și, mai ales, instructivă, cartea punând în relief o personalitate complexă, pasionată în tot ceea ce a decis să facă în viață cu seriozitate (uneori excesivă) și aplicație (câteodată ostentativă). Inevitabil, dată fiind amplitudinea temei/ subiectului, cartea lui Liviu Chiscop pare pe alocuri o ipostază rezumativă al unui demers mai detaliat (avem în vedere unele considerații exegetice din capitolul Creația dramatică a lui Ion Luca, p. 133-192, judicioase și exacte, dar prea succinte, după părerea noastră, mai ales în cadrul unei monografii: câte 2-3 pagini pentru piese de un puternic dramatism, o amplitudine evenimențială impresionantă și o acuzată originalitate a subiectului tratat, precum: Femeia cezarului, Năframa iubitei, Alb și negru, Chiajna, care, chiar în pofida forței de concentrare a expresiei analitice a autorului, lasă impresia unui demers expeditiv (Salba reginei este ca și ignorată!), în orice caz fără accentul trebuitor a fi pus pe pluridimensionalitatea semnificațiilor și susținerea acestora cu toate argumentele incluse în substanța respectivelor piese. Aceasta, cu atât mai mult cu cât un model strălucit, ca acela al lui Petru Comarnescu, al cărui studiu critic (Drama vitalistă a lui Ion Luca) publicat în „Viața românească”, nr. 12, 1944, este prezent în bibliografia cuprinzătoare a cărții și utilizat de câteva ori pe parcursul ei, putând fi, prin urmare, luat ca pildă și chiar ca motiv de emulație. O altă caracteristică meritorie, evidentă, a acestei cărți o reprezintă abordarea sistematizată a materiei, probă a unui cap bine ordonat, bizuit pe stăpânirea adecvată a subiectului, pasibil de a fi manevrat cu toată dexteritatea conformă cu natura lucrului în sine, adică fără concesii făcute fantezismului critic, autorul fiind adeptul unui demers exegetic caracterizat prin limpezime, precizie și exactitate, ceea ce reprezintă un real beneficiu în contul receptării. Structurată binar, cartea lui Liviu Chiscop abordează mai întâi latura biografică, tratând despre Personalitatea lui Ion Luca; eseuri despre om și operă (p. 15-132) și apoi se oprește asupra universului creației cu considerații (succinte, așa cum am observat deja) despre Creația dramat[urg]ică a lui Ion Luca (p. 133-192). În această direcție, autorul monografiei ne propune o sumă de departajări clasificatoare, desigur, fără pretenții de infailibilitate și exclusivism, grăitoare mai degrabă pentru viziunea critică personală adoptată ad-hoc. Avem astfel diviziuni și subdiviziuni care așază (aproape tot) teatrul lui Ion Luca într-o structură tipologizantă acceptabilă (chiar dacă nu și definitivă), ca univers și diversitate tematică: 1) Teatrul de inspirație istorică: Drama cu implicații etice (Amon-Ra – 1936, Iuda – 1932, Icarii de pe Argeș – 1933); 2) Teatrul de inspirație istorică: Drame istorice cu implicații psihologice (Femeia cezarului – 1940, Năframa iubitei – 1944) și Drame istorice cu implicații polemice (Cele patru Marii – 1968, Chiajna – 1968, Alb și negru – 1933, Rachierița – 1934, Dumitra – 1958, Cuza-Vodă – 1968); 3) Teatrul de inspirație socială: Drama cu implicații politice (Pelina – 1963, Apele-n jug – 1963) și Drama cu implicații satirice (Morișca – 1936, Femeia, fiica bărbatului – 1936). Autorului i-a scăpat „printre degete”, cum s-ar zice, piesa Salba reginei și nu putem crede că la mijloc e doar o simplă întâmplare! Cum se știe, chiar din start, piesa a fost așezată sub semnul controversei. Nina Cassian a acuzat-o violent de antisemitism patentat (în „Rampa”, 28 septembrie 1947), în vreme ce Al. Piru i-a relevat calitățile estetice evidente (în „Națiunea”, 15 septembrie 1947). Se zice – și probabil că nu fără temei – că de aici i s-a tras marelui nostru profesor scoaterea pe tușă, din mediul universitar, pentru o perioadă de vreo opt ani (1948-1956). Dar să nu ne îndepărtăm de cartea lui Liviu Chiscop, menționând că un capitol copios al ei îl reprezintă, după părerea noastră, acela intitulat Cronologie, întins pe mai bine de șaizeci de pagini, care ne încredințează că autorul este pregătit să revină asupra dramaturgului pentru a-i contura o biografie amănunțită și relevantă, sprijinită pe o Bibliografie corespunzătoare (vezi capitolul cu acest titlu, p. 256-316). În fine, ilustrațiile și indicele de nume completează un demers monografic riguros (chiar dacă cu unele lacune mai mult sau mai puțin inerente) demn de a fi luat în seamă, nu numai prin sine însuși, cu atât mai mult cu cât obiectul acestuia (viața și opera lui Ion Luca) nu a reprezentat încă o preocupare exegetică și editorială în măsură să rezolve o dată definitiv și concludent acest caz (cel puțin) ciudat pentru întreaga istorie a literaturii române. Deocamdată, Liviu Chiscop ne atrage atenția că sunt motive indubitabile de a nu lăsa cortina uitării să cadă iremediabil peste creația dramaturgică a acestui mare nedreptățit. De-ar fi numai atât, și tot am fi îndreptățiți să întâmpinăm cu interes această apariție editorială meritorie și relevantă, căci „dincolo de parti-pris-uri – apreciază, nuanțat, prefațatoarea prof. dr. Victoria Huiban –, cartea lui Liviu Chiscop, consacrată dramaturgului Ion Luca, are valoarea unei opere de referință, imposibil de omis de către orice viitor cercetător al dramaturgiei românești, fiind scrisă cu o profundă conștiință a responsabilității, cu o implicare spiritual-afectivă care nuanțează expresiv anumite secvențe și cu nobila intenție de a oferi o viziune exhaustivă despre omul și creatorul evocat”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: