Joaca de-a majorarea

Recent, senatorii din Comisia de muncă au votat ca, de anul ce vine, să crească alocația de stat pentru copii. În caz că demersul legislativ își continuă… cu succes drumul, s-ar părea că majorarea (termen pe care îl puteți împodobi cu câte ghilimele doriți) ar fi, pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani, de cel mult 1,9 lei, iar pentru cei între 0-2 ani, oooo, cu mult mai mult, de până la 8 lei. S-ar putea zice că aleșii se joacă de-a majorarea, atât cât să se poată spune că au făcut-o și atât cât un bebeluș să se bucure, dacă ar pricepe asta, de câteva scutece de unică folosință, iar un copil de, să zicem, 200 de grame de biscuiți dintre cei mai ieftini și, dacă mai rămâne ceva, de câteva bomboane din acelea care se vând la gramaj.
 

L.D. CLEMENT

Altfel privind situația, plusul la alocație pare în perfect acord valoric cu cel promis bugetarilor cu leafă minusculă ce i se spune minimă și visat de pălmașii de la privați cărora li se pune frâul salarial în funcție de mila statului pentru pălmașii săi. Cât despre joacă în general, se zice că din ea copiii tot învață câte ceva. Despre aleși s-ar putea spune că nici acum nu s-au deprins să se poarte cu oamenii altfel decât între ridicol și insultător.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: