Comerț cu substanțe psihoactive destructurat de DIICOT Suceava

Procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava și polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Suceava, cu sprijinul structurilor specializate ale Departamentului de Investigații și Protecție Internă și din cadrul Serviciului de Supravegheri Operative Suceava, au documentat, în perioada aprilie-noiembrie, activitatea infracțională a unor tineri de pe raza municipiului Suceava ce se aprovizionau cu substanțe psihoactive de la persoane suspecte din Cluj-Napoca, substanțe pe care le valorificau ulterior consumatorilor din Suceava și împrejurimi.
 

În fapt, numiții Vasile Cristi C. și Ciprian H., ambii din comuna Dărmănești, s-au aprovizionau cu substanțe ce aveau efect psihoactiv de la numitul Alexandru Marius O., din Cluj-Napoca, substanțe ce erau ambalate în pliculețe de aproximativ 0,25 grame și vândute cu 25 lei pliculețul. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „asociere pentru săvârșirea de infracțiuni” și „efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor celor implicați. Pe parcursul documentării activităților infracționale, aflăm că polițiștii antidrog, cu sprijinul unor polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, ai Poliției orașului Beclean, Bistrița-Năsăud, Poliției Vatra Dornei și Poliției Suceava, au efectuat capturi în urma cărora au fost confiscate 745 de pliculețe conținând produse cu efect psihoactiv. Ieri, polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava, sub conducerea și coordonarea procurorului de caz și cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca și IPJ Suceava – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza municipiului Suceava și a municipiului Cluj-Napoca și au fost puse în executare patru mandate de aducere. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost ridicate 550 de pliculețe și două pungi conținând substanțe ce prezintă suspiciuni a avea efecte psihoactive. Activitățile de cercetare penală continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale, a identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: