Carnavalul de toamnă la români

Unde s-a „sărbătorit” Halloween? Cu precădere în cluburi, mall-uri și… în școli! Petreceri cu aspect de carnaval, cu bostani decupați în chip de tigve și luminați pe dinăuntru, costume, măști etc. Cam asta a rezultat acum, la noi, dintr-un obicei occidental de odinioară (al catolicilor, protestanților etc.), realizat anual la vremea asta cu scop de pomenire a morților. Cu lumânări protejate de vânt în dovleci, fiindcă nu erau candele cu geam de sticlă ori plastic, precum azi. Cu pomeni (ne dați ori nu ne dați… pomană?). Cu glume și povești sinistre, precum odinioară se făceau și pe la priveghiurile de la noi, șotii ale viilor pe seama Morții…
 

L.D. CLEMENT

Așadar, după ce o vreme s-a sărbătorit în primăvară Sf. Valentin, în ultimii ani s-a trecut cu voioșie la cinstirea lui Dragobete. Pentru Halloween nu s-a găsit (încă?) o pereche autohtonă „potrivită”; altfel, Doamne ferește să se mute pomenirile de peste an din biserici și cimitire în cluburi & școli & licee!!! Spre concluzie, pare-se că destui români (dar, printre ei, mulți dintre cei care „dau tonul”, precum cei care lucrează cu elevii și maeștrii de ceremonii care lucrează cu tot felul de consumatori) nu sunt mulțumiți de sărbătorilor lor (ori s-au rupt demult de ele) și ne vând tot felul de carnavaluri și festivaluri. Precum, pe alocuri, până și Învierea și Crăciunul tot de carnaval/festival au ajuns…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: