Călător între pisanii

Rinaldo Vasiliu, născut în anii generației clericale clasice, absolvent de Teologie la Cernăuți, slujitor de vocație în vremea sa și în cea următoare, s-a detașat printr-un pitoresc pe care numai pelerinii căutători de comori îl au, încât biografia lui e suma drumurilor lui.
 

Prezență preschimbată în omniprezență, în sacrosancte soboare, cot la cot cu ierarhi înalți, înainte sau după agape „instalat” în alocuțiuni complezente, părintele Vasiliu excela înainte de toate prin susținerea conștiinței istorice. A avut un cult pentru Mușatini, nelipsind nici dintr-un discurs al său „principele creștinătății”, nu de puține ori amintindu-i auditorului întru trezire despre Bucovina istorică, despre Hurmuzachi, Alecsandri, Iraclie Porumbescu ori despre importanța „Arboroasei”, a lui Ciprian Porumbescu și a Tricolorului. Părintele Rinaldo a fost un neobosit mesager al valorilor naționale, ceea ce azi e vetust ori nu mai e de găsit în niciun discurs. Știa cât adevăr avea în aprecierile sale gânditorul Petre Țuțea în legătură cu Ștefan cel Mare și cu Vlad Țepeș, cel mai mare legiuitor al Europei. Știa multe – citea și aduna cărți vechi și noi. A rămas după el o bibliotecă inestimabilă (pe care am văzut-o și eu), azi destrămată, risipită în nu știu ce inventare. Cuvântul său era molcom, monoton, din când în când cu accente impetuoase, de ținut minte. Părintele călător era înalt, uscățiv, cu o față mută, sculptată parcă într-un bolovan ros de ape. Bătea satele și târgurile, impozant, monumental, prețuit de enoriașii care pun mai mult preț pe laudă vorbăreață, decât pe puținătatea cuvintelor pe care dă în rouă meditația. A fost și la Grănicești (avea o anume invidie pentru Casian Bucescu pe care îl numea ironic/malițios Ninsen – pentru succesul său pastoral, pentru invitațiile care îl solicitau); l-am întâlnit la Volovăț, la Rădăuți, la Stupca. I-am făcut și un portret în grafit care l-a binedispus: i-am executat un profil pe o pagină ministerială, iar corpul alungit, alungit, pe altele 4-5. Desenul desfășurat cuprindea „mărimea naturală”!… Purta o pălărie mare, pleoștită, ochelari grei pe nasul mare ca o pană de topor; era bărbierit scurt, nu cu spăimoasă barbă de peșteră, pășea încet și tăifăsuia important cu orice babă. La Rădăuți – în partea de viață ce se tot înghesuia sub streașina Veșniciei, la acea vreme avea altitudinea lui Vasile Precup, a dascălului de românească de la Frătăuți, despre care am spus că a fost un Aron Pumnul, știutor de biografii, instituții, reuniuni, străzi din urbea rădăuțeană. Părintele Rinaldo, din iubire de Ștefan Vodă își leagă numele și de impozantul portret al Voievodului realizat Pentelimon Visenievschi (donat de fam. Ana și Vasile a Toma Mirăuță), păstrat în Biserica „Înălțarea Sf. Cruci” din Volovăț (după informațiile celui evocat). Desigur, într-o pertinentă istorie a apostolatului din această zonă, numele părintelui Rinaldo se va așeza în alt relief – vor fi menționate întâlnirile sale cu istorici, profesori, oameni de cultură și cât rod au adus cuvântul și cultura sa, sămânță luând din palma Semănătorului Logos în căutare de „pământ bun”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: