Familia din Budeni a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir

La poale de pădure, pe malul râului Siret, pe drumul ce unește Pașcanii de Tudora, la granița județului Suceava, se află satul Budeni. În mijlocul lui, la șosea, albă, impunătoare, se ridică biserica, ctitorie de la începutul secolului trecut a locuitorilor satului.

 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o Europă cuprinsă de frământări politice, în proaspăt independentele Principate române, în zona de care aminteam la început, erau împroprietăriți primii țărani, veniți din satele dimprejur pentru a se stabili aici. În apropiere, locuitorii satului vechi, răzeșesc, Buda, întindeau o mână noilor veniți, așa, ca între vecini. Încet, încet, casă lângă casă, au întemeiat o nouă așezare și au numit-o Budeni. La început, setea de Dumnezeu se potolea în biserica închinată Sfinților Arhangheli de la Buda. Apoi, sătenii și-au propus să-și înalțe propriul locaș de închinare. Cu multă trudă și jertfă, sub conducerea unui arhitect neamț (al cărui nume, din păcate, nu a ajuns până la noi), credincioșii au ridicat frumoasa biserică de care vă spuneam. Înaltă, zveltă, în plan treflat (cum e rânduiala zidirii de biserici ortodoxe), cu turlă deasupra naosului, biserica se vedea de hăt departe. Sfințirea ei a fost în anul 1914, anul începutului Războiului celui Mare, război în care România avea să intre doi ani mai târziu. Date fiind această forfotă mondială, zăngănitul armelor, strigătele neamurilor care se voiau descătușate din robia imperiilor, credincioșii din Budeni, călăuziți de vrednicul de pomenire pr. Neculai Dăscălescu (1882-1944), și-au ales ca patron un sfânt militar, Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ca să mijlocească la Dumnezeu pentru ei și să-i păzească de tot răul. Războiul a trecut, cu tot cu suita lui de suferințe. A venit anul 1918 și bucuria întregirii României. În puțină vreme, spiritele s-au încins din nou, pornind tăvălugul celei de-a doua conflagrații mondiale. Unii dintre bătrânii care au prins acele vremuri, trăiesc și astăzi aici în sat. Moșul Petrea Minciună (de o vârstă cu biserica – n. 11 ian. 1914), șugubăț, spune mereu că el „nu strică din sută”. Și iată că Dumnezeu i-a ajutat și aproape a și atins-o. Dacă-l întrebi despre război, privirea i se cufundă în negura amintirilor, iar din gură îi curge izvor de povești cu întâmplări pe care le-a trăit sau la care a fost martor când cu „eliberarea” pe care ne-au adus-o soldații sovietici. Își amintește cu obidă că i-au împușcat prima soție pentru că și-a apărat agoniseala. Mai pomenește și de trădările de atunci și de judecata lui Dumnezeu. Cică era unul (al cărui nume nici nu merită reținut) care se asociase cu sovieticii. Îi conducea la locurile unde țăranii (care se refugiaseră prin pădure sau pe la Vorona) își ascunseseră mâncarea și bunurile. În casa lui erau mereu petreceri. Azi, n-a mai rămas piatră pe piatră. Doar temelia, măcinată de ploi și înghețuri, acoperită de buruieni mai amintește că a fost aici o casă. Toți copiii săi au sfârșit-o prost. Moșul Petrea a fost toată viața un om cumpătat, morar. Acum regretă că tinerii nu mai știu să muncească și vor totul de-a gata. Tanti Ileana îmi povestea că în vremea războiului, copil fiind, printre refugiații din pădure a auzit doi moșnegi vorbind despre sfârșitul războiului și întoarcerea refugiaților acasă (când nimic nu prevestea asta), despre sfârșitul ciumei roșii, și despre nenorocirile occidentale care vor veni peste noi. Trăind împlinirea acelor proorocii, se întreabă și azi: „Eh, de unde o știut moșneagul ăla cele ce aveau să se întâmple?” Anul 1944 a adus sfârșitul războiului, mutarea părintelui Neculai la cele veșnice și venirea părintelui Ștefan Bejan (1910-1988) ca să vindece rănile lăsate de război în sufletele oamenilor, să-i învețe și să-i călăuzească pe mai departe spre mântuire, sub noi vremuri, în care cuvinte precum Dumnezeu, Hristos, credință, rugăciune, misticism și altele asemenea, erau prohibite și aspru pedepsite. A fost apropiat de credincioși, iar bătrânii care l-au cunoscut vorbesc și azi cu dragoste despre el, istorisind cu plăcere anecdote. Zice-se că la un Ajun de Crăciun, cum pe vremea ceea nu era curent electric la sate și lucrarea părintelui și a dascălului s-a prelungit până târziu, au ajuns pe întuneric la casa unui gospodar. Dascălul mergea înainte și, unde a văzut lumină, a intrat. Părintele a început cântarea: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru…” și s-a oprit. Intraseră în grajd. Gospodarul, care venise să mulgă vaca, se ridicase sfios să-l primească pe părintele. „Bă, cârlane – a tunat părintele la dascăl – la grajd m-ai adus…!?” „Păi, părințele – zise el zbughind-o să scape de cârja ce stătea gata să cadă să-l măsoare pe spinare – la grajd, la grajd, că în staul s-a născut Hristos…” Bădia Ion Cojocaru îmi povestea despre greutățile de după război: foamete, tifos și toate celelalte. Bolnav fiind, părinții, neavând cu ce-l trata, l-au dus și l-au lăsat în fundul grădinii ca să nu își molipsească frații. Dumnezeu a vrut ca el să trăiască. S-a însurat și a avut copii (unul dintre ei este astăzi dascăl la biserică). Pe toți i-a crescut în frică de Dumnezeu, respect față de muncă și de semeni. Împreună cu familia lui au alinat bătrânețile pr. Ștefan și ale prezviterei Olga. Ciuma roșie a comunismului a venit și peste sătenii din Budeni. Au fost siliți să dea pământul și animalele la CAP, iar conducerea nu știa decât un singur lucru: producție. Sărbătorile din cursul săptămânii nu mai erau sărbători, iar în duminici aveai nevoie de mult curaj să pășești pragul bisericii. După ieșirea părintelui la pensie, în anul 1980, a venit un preot tânăr, pr. Costică Voicu (1957-1981). S-a stins după numai un an de slujire. Cei ce l-au cunoscut își amintesc de plăcerea cu care îi cerceta să le cunoască necazurile și bucuriile ca să poată, asemeni unui spițer iscusit, să le prepare medicamentul duhovnicesc cel mai potrivit. În anul 1982 a venit pr. Eugen Ungureanu. Un om cu o statură impunătoare și un glas divin. Atrași de frumusețea cântărilor, încet, încet, credincioșii au început să vină la slujbe. Pasionat de pictură (făcuse cursuri de Belle Arte în timpul facultății de teologie), s-a implicat în restaurarea picturii (în ulei) bisericii din Budeni. I-a mobilizat pe săteni și membrii Consiliului Parohial și a deschis lucrări de șantier: a tencuit pereții bisericii cu praf de piatră, a schimbat tâmplăria, lângă turnul clopotniță a construit o casă prăznicară etc. L-au sprijinit în activitatea administrativă consilieri precum Mihai Ichim, Ion Aioanei, Neculai Grădinaru, Ion Minciună și mulți alții. În prezent, părintele slujește, din anul 1994, la biserica Sfinții Voievozi din Pașcani, ctitorie a lui Iordachi Cantacuzino. Din același an 1994 mi-am început eu slujirea la Budeni. Încântarea mea cea mare a fost să văd și să mă străduiesc să astâmpăr copiilor și tinerilor setea de cunoaștere într-ale religiei. Distrugerile din economie, închiderea fabricilor, șomajul etc., i-au făcut pe cei mai mulți (așa cum s-a întâmplat peste tot în România) să ia drumul străinătății în căutarea unui loc de muncă. Cei rămași încearcă să supraviețuiască așa cum pot. Unii muncesc pământul, alții țin animale (nu foarte multe, că nu mai au putere), alții și-au deschis câte un magazin alimentar („privatizații”) sau au început câte o mică afacere. Chiar și în astfel de sărăcie au găsit putere și bunăvoință să participe financiar sau prin muncă la construirea capelei (casei mortuare) de la cimitir, împrejmuirea cimitirului cu gard nou, achitarea instalației termice etc. În prezent, Comisia de Pictură a Patriarhiei a aprobat devizul de pictură în frescă a bisericii. Ne așteaptă un drum lung. Din cei plecați, unii au făcut donații pentru lucrările executate (unele încă neachitate), alții au făcut promisiuni. Din cei aflați în țară m-am bizuit întotdeauna și am primit ajutor pentru biserică de la dna primar Maria Cojocaru (fiică a satului și președinta Comitetului Parohial), dl Ioan Savin, membrii Consiliului Parohial: Mihai Barbacaru, Petru Durcă, Vasile Amăriucăi, Vasile Toader, Neculai Grădinaru, Ion Hudiță, Mihai Daraban, fam. Vargă, Ileana Apetrei și mulți alții (nu mi-ar ajunge spațiul să-i înșiruiesc pe toți). M-a impresionat în mod deosebit Toader (Rică) Apostol, care, pe cheltuiala lui și ajutorul unor prieteni, a făcut treptele din fața bisericii din mozaic (peste 60 mp). Noi suntem familia din Budeni a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sperăm ca, prin osteneala noastră și a rugăciunilor sfântului care ne ocrotește, Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi. Pr. CEZAR-GORUN NESVADBA Parohia Budeni