Asigurări după atribuirea contractului pentru drumurile județene

Există capacitatea financiară și tehnică pentru „un salt calitativ și cantitativ”

> „Nu ne ia iarna prin surprindere” a spus reprezentantul uneia din cele trei firme asociate
 

O asociere formată din trei firme se va ocupa în perioada 2013-2017 de întreținerea și reparația drumurilor județene din județul Suceava. Președintele CJ, Cătălin Nechifor, a semnat, ieri, cu reprezentanții celor trei firme, contractul multianual pentru întreținerea și reparația drumurilor județene, cu o valoare de 112 milioane de lei fără TVA. Potrivit șefului administrației județene, la licitație au fost depuse cinci oferte, ale unor firme sau asocieri, contractul pentru întreținerea drumurilor județene fiind atribuit asocierii între Big Conf SRL Botoșani, Con Bucovina SA Suceava și Calcarul SA Pojorâta, cu o propunere financiară fără TVA pe unitatea de măsură de 2.693,83 lei. Contractul multianual precedent, încheiat de CJ Suceava cu Transporturi Auto SA Botoșani, a expirat la începutul acestei luni. Nechifor a arătat că rețeaua de drumuri județene, de aproape 1.200 km, este vastă și situată în zone de relief diferite, atât în zonă de câmpie, cât și în cea de dealuri și munte, cu încă mulți kilometri de drum pietruit. „Vom avea capacitatea financiară și tehnică să facem un salt calitativ și cantitativ” a spus președintele CJ Suceava, care a subliniat că obiectivul principal este dezvoltarea rețelei de drumuri județene. Cele trei firme vor acționa fiecare pe câte o zonă a județului, Big Conf în zona Suceava – Fălticeni, Con Bucovina în zona Rădăuți, iar Calcarul în zona Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. Reprezentantul firmei Big Conf SRL Botoșani, Iulian Conțac, care a reprezentat în ultima perioadă și firma unchiului său, Constantin Conțac, Transporturi Auto SA Botoșani, a declarat în cadrul conferinței de presă că are o carte de vizită bună în județul Suceava și că a dovedit că își face treaba. La rândul său, proprietarul grupului Calcarul, Nicolae Troașe, a spus că cele trei firme din asociere se vor sprijini reciproc chiar dacă și-au delimitat zonele unde vor interveni și a precizat că pentru deszăpezire au utilaje competitive, 8×4, echipate cu lame și răspânditoare. „Nu ne ia iarna prin surprindere” a dat asigurări Troașe. În perioada 2010-2013, lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, precum și serviciile de deszăpezire, în valoare de 100 de milioane de lei, au fost executate de firma Transporturi Auto SA Botoșani, deținută de Constantin Conțac.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI