Centenarul de la schit

Profesorul Arcadie Sfîrnaciuc a fost sărbătorit, așa cum am scris deja, duminică, la schitul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezența ÎPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, prefectului Florin Sinescu și a fostului ministru al educației, Ecaterina Andronescu, la împlinirea a 100 de ani.
 

Profesorul Arcadie Sfîrnaciuc a fost sărbătorit

La eveniment au participat conducerea IȘJ Suceava și mai mulți consilieri județeni. La deschiderea evenimentului dedicat sărbătoririi profesorului Arcadie Sfîrnaciuc, primarul comunei Marginea, Ioan Onofrei, a elogiat activitatea acestuia și i-a oferit o diplomă de excelență din partea Consiliului Local Marginea. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen Suceveanul, a subliniat și el contribuția profesorului la dezvoltarea comunității locale. “A cinsti pe un om la vârsta aceasta este un lucru mare și trebuie să învățăm mai departe din ceea ce a învățat acest om binecuvântat de Dumnezeu. Amintirea faptelor sale este păstrată precum lucrurile sfinte, iar noi românii suntem foarte deschiși sufletește, deoarece cântecul nostru este permanent pe buzele și în sufletele noastre. La mulți ani!”, a spus ÎPS Pimen. La rândul său, fostul ministru al educației, Ecaterina Andronescu, i-a mulțumit profesorului pentru ceea ce a făcut de-a lungul timpului pentru școală. “Am considerat că a participa la sărbătorirea a 100 de ani de viață a unui dascăl este fără îndoială un privilegiu și vă mărturisesc domnule profesor că în dumneavoastră încep să îi regăsesc pe dascălii mei. La ceas aniversar nu pot decât să vă mulțumesc cu tot respectul și să vă asigur de toată prețuirea mea pentru toate eforturile depuse, deoarece întotdeauna v-ați dăruit celor care se aflau în fața dumneavoastră în clasă. La mulți ani! Să ne trăiți și să vă bucurați de toate lucrurile frumoase pe care le-ați făcut”, a declarat Andronescu. Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, l-a omagiat la rândul său pe profesorul centenar. “Nu sunt foarte dese astfel de momente însă sunt foarte emoționante. Povestea domnului profesor am aflat-o de curând de la domnul Grozavu Mihai, consilier județean, și am văzut că a trecut prin război, vremuri grele și foarte multă școală, foarte multă recunoștință astăzi. Vreau să vă mărturisesc că, metaforic, l-am cunoscut pe domnul profesor Sfîrnaciuc când avea treizeci de ani, l-am cunoscut din povestirile domnului Grozavu când lucra în Consiliul Județean ca vicepreședinte, și de fapt văd astăzi prin domnul profesor trei generații, una după alta, care sunt animate de un singur cuvânt: modestie, oameni la locul lor, oameni cu carte. Vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru familia dumneavoastră și pentru copiii din comunitate. Să dea bunul Dumnezeu să vă țină în putere și să fiți alături de noi”, a spus Nechifor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: