Proiect multilateral Comenius “Taking Education Outdoors”, coordonat de Școala cu Clasele I-VIII Nr. 10 Suceava

Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava derulează, începând din acest an școlar, un nou proiect multilateral Comenius, pe care îl și coordonează.
 

Este cel de-al patrulea proiect Comenius derulat de instituția menționată, începând din anul 2005, acesta fiind cel de-al treilea în care școala este coordonator la nivel european. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin programul de învățare pe tot parcursul vieții, subprogramul Comenius, și va mijloci vizitarea școlilor partenere și schimburi de experiențe în Ungaria și Turcia pentru 24 de persoane din școală, 10 elevi și 14 atâtea cadre didactice, pe durata celor doi ani de derulare. Ideea proiectului a venit de la nevoia de a găsi alternative motivaționale pentru educația elevilor; de aceea se propune ca, în cei doi ani de derulare, să se desfășoare cât mai multe activități în aer liber, pentru ca învățarea să se realizeze ancorată de realitatea înconjurătoare. Proiectul își propune să dezvolte metode și instrumente de educație în afara sălii de clasă, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, cu scopul de a dezvolta motivația învățării la copiii de toate vârstele, prin evidențierea diferitelor valori morale precum prietenia, toleranța, respectul față de sine, față de alții și față de natură. De asemenea, își propune să faciliteze copiilor din instituțiile partenere schimburi culturale prin intermediul activităților de învățare în afara clasei și să faciliteze înțelegerea sistemelor educaționale din țările partenere. Pe durata proiectului, elevii și profesorii își vor dezvolta competențe de comunicare. Proiectul promovează educația incluzivă, accesul tuturor copiilor la o educație de calitate, având în vedere faptul că educația în afara sălii de clasă facilitează dezvoltarea copiilor în ritm propriu. Activitățile vor fi parte din curriculum, elevii vor putea observa similarități și diferențe între sistemele educaționale din țările partenere, se vor focaliza cu precădere pe valori morale dezvoltate prin educația în afara școlii și se vor realiza portofolii pe anumite teme. Proiectul aduce împreună două școli partenere din România, una fiind Școala Gimnazială Ostra, o grădiniță din Debrețin, Ungaria, și un liceu din Aydin, Turcia, care vor colabora în realizarea activităților proiectului și a produselor finale, care vor fi: pagină web, broșură cu jocuri, metode și instrumente de educație în afara sălii de clasă, un DVD cu fotografii, jocuri, filme realizate în cadrul activităților, portofolii, expoziții foto în fiecare instituție parteneră, puzzle, o revistă bianuală ce va conține un “erou” din natură la care să se raporteze (după modelul poeziei “Învață”, de R. Kipling), școală de vară/iarnă pe durata întâlnirilor de proiect, conferință finală în Suceava. Prima întâlnire s-a desfășurat în perioada 7-12 octombrie Cele patru instituții din cele trei țări europene au avut prima întâlnire de proiect în școala coordonatoare la data de 7 octombrie. Activitățile pe care le-a organizat instituția gazdă au constat în mese rotunde cu invitații, ședințe de lucru, lecții demonstrative pe tematica proiectului. Apoi, întâlnirea a continuat la Școala din Ostra, unde partenerii au avut parte de activități deosebit de interesante, în care și-au îmbinat lecțiile tradiționale cu cele outdoor, presărate cu aspecte culturale specifice zonei. Activitatea cea mai relevantă a fost plantarea unui puiet în pădurea de la Ostra. Partenerii au adus pământ și apă din țările lor și au plantat acest puiet împreună, amestecând pământul și apa aduse, simbol al parteneriatului. A urmat o excursie de documentare în județ, pentru a evidenția ce anume se poate valorifica în lecțiile desfășurate pe tematica proiectului. „Așa cum e și firesc, astfel de întâlniri și vizite în școli în cadrul parteneriatelor europene ne ajută să vedem unde anume se situează învățământul din țara noastră, din școala noastră, față de instituții similare, dar ne ajută de asemenea să preluăm constructiv ceea ce considerăm că se pliază pe nevoile și mai ales pe posibilitățile școlii noastre” a mărturisit inițiatorul și coordonatorul proiectului, prof. Rodica Zimbru. Proiectul are în vedere să încurajeze profesorii și elevii să lucreze împreună pentru a-și îmbogăți cunoștințele referitoare la educația outdoor și valorifică tradițiile europene ale țărilor partenere, evidențiind similitudini și diferențe în stilul de viață, în educație, cultură și tradiții, încurajând valorizarea prieteniei, toleranței, democrației între participanți. „Suntem siguri că va fi un proiect de succes, așa cum au fost și cele anterioare, deoarece instituțiile partenere s-au implicat cu seriozitate atât în completarea aplicației, cât și în activitățile pregătitoare și de conținut ale întâlnirii de proiect. Aceste proiecte aduc un plus de valoare europeană învățământului sucevean, prin schimburile de experiență și bune practici între participanți, în beneficiul elevilor și al cadrelor didactice” a mai adăugat prof. Rodica Zimbru. (IONEL CURCAN)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: