Profesorul Arcadie Sfîrnaciuc, la 100 de ani împliniți ieri:

„Am respectat oamenii, am respectat viața”

Comunitatea din Marginea l-a serbat, ieri, pe profesorul de matematică Arcadie Sfîrnaciuc la împlinirea vârstei de 100 de ani, dintre care aproape 30 i-a dedicat învățământului mărginean.
 

Manifestările dedicate celui care a format „promoții de elevi care au intrat cu bine la licee de prestigiu” din județul Suceava s-au desfășurat la Schitul Nașterii Maicii Domnului din comuna Marginea, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Consiliului Județean Suceava, Consiliului Local Marginea și Asociației Învățătorilor Bucovineni din Rădăuți. Prof. Sfîrnaciuc a fost onorat cum se cuvine și la Universitatea Suceava, vineri după-amiază, în prezența miniștrilor educației Remus Pricopie și Mihnea Costoiu, a președintelui Consiliului Județean Cătălin Nechifor și a zecilor de rectori din țară prezenți la aniversarea USV 50. Consiliul Județean i-a oferit o diplomă de excelență și albumul „Un secol de arte frumoase în Bucovina”. „Pe primul plan pentru mine a fost și este credința în Dumnezeu” Credința, cumpătarea și dragostea pentru oameni sunt doar unele din secretele longevității sale: „Pe primul plan pentru mine a fost și este credința în Dumnezeu. Iubesc copiii și am încercat, cât mi-a stat în putință, să transmit bucuria pentru lucrul bine făcut, să transmit prin cântec tot ce este mai frumos. Mi-a plăcut ordinea, mi-a plăcut disciplina, nu am acceptat compromisul la adevăr și dreptate, am respectat oamenii, am respectat viața”. Profesorul a căutat mereu să ofere „dragoste, înțelegere și sprijin” celor din jur, în prezent fiind „prietenul” familiei Aurora – nepoată – și Mihai Grozavu, consilier județean, și strănepoților Oana și Cezar, pe acesta din urmă susținându-l „în permanență în principalele decizii pe care le-a luat”, mai ales în cea referitoare la studiile de doctorat. Prof. Arcadie Sfîrnaciuc s-a născut în comuna Marginea, la 13 octombrie 1913, fiind orfan de tată de la vârsta de 8 luni. „Mama, agricultoare, m-a ajutat să ajung om cu carte” spune profesorul, iar, mai târziu, soția sa, învățătoare, „alături de mamă, au constituit sprijinul cel mai de preț”. După clasele primare urmate la Marginea, a urmat cursurile Școlii Normale din Cernăuți, calificându-se, apoi, ca profesor de matematică la Institutul Pedagogic din Iași. Își începe activitatea pedagogică în 1937, dar nu pentru mult timp, întrucât un an mai târziu este concentrat în Armata Română, între anii 1942-1945 luptând pe frontul de răsărit. S-a eliberat din armată în grad de căpitan, iar în perioada 1946-1949 a fost profesor la școlile din Voievodeasa, Bilca și Putna. A fost director la Școala Marginea (1949-1951), apoi profesor de matematică, până în 1975 când a ieșit la pensie. „Mă mândresc cu elevi care au fost sau încă activează ca profesori universitari, doctori, profesori de gimnaziu, învățători, ingineri, de ce nu, și buni gospodari sau, mai pe scurt, buni în specialitățile lor. Amintesc pe dl Neculai Pomohaci, membru titular al Academiei Agricole și Silvice București, pe prof. univ. dr. Gavril Maloș, șeful Catedrei de management al Unității Naționale de Apărare București, și nu în ultimul rând pe dna Veronica Moscaliuc, președinta Asociației Învățătorilor din Bucovina”. Viața profesorului Sfîrnaciuc nu a fost legată numai de catedră, el a fost tot timpul prezent în viața comunității pe care a slujit-o cu devoțiune: a fost membru activ al Corului Mitropoliei Bucovinei din Cernăuți (1930-1937), fondator și dirijor al corului bisericesc din Marginea, organizator al orchestrei de elevi și fanfarei din localitate, după pensionare fiind dirijor, o perioadă, a corului Catedralei Ortodoxe din Dorohoi. Pentru meritele sale, prof. Arcadie Sfîrnaciuc a fost distins cu titlul Cetățean de Onoare al comunei Marginea și al municipiului Dorohoi. De asemenea, Căminul Cultural îi poartă numele. O viață de 100 de ani, trăită prin munca la catedră și alături de comunitățile cărora li s-a dedicat, o viață senină. „În final, aștept ziua în care să mă bucur și de întâlnirea cu soția mea și cu cei dragi care au plecat în ceruri”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI