Nonagenarul Eugen Dimitriu, romanul unei vieți

„Treizeci de ani am trăit în orașul dintre coline” – mărturisea cu mulți ani în urmă Eugen Dimitriu. Spațiul matricial fălticenean i-a fost propice și l-a ajutat să funcționeze din plin cu toate motoarele.
 

Eugen Dimitriu

Aici, o întâmplare a sorții l-a adus și i-a luminat devenirea în atmosfera de mare emulație de la „Nicu Gane”. Aici a simțit fiorii dragostei întemeindu-și căminul. Aici a resimțit din plin și dureros neliniștea vremurilor și primejdia acestora la ceas de răscruce. Seismul social l-a lovit din plin, dar nu l-a răpus. S-a regăsit pe sine și puterea de a merge mai departe. Aici și-a temeinicit devenirea și printr-un alt parcurs, și-a putut semnala și defini identitatea. Galeria Oamenilor de Seamă poartă amprenta sa afectivă și intelectuală. Aici, cu o formidabilă tenacitate, a zidit și s-a zidit. Bagajul său cultural a adunat o gamă de armonii valorice având ca ferecătură fălticenianismul. Aici a adunat cu dragoste paternă, pulsând tulburător, comori din patrimoniul spiritual local. A tezaurizat și a răspândit lumina blazonului cultural local. Cu ochi de Argus a vegheat-o și a sporit-o. S-a înconjurat de efigii colecționând, selectând, făcând reevaluări paradigmatice. Casa donată de frații Horia și Vasile Lovinescu a devenit o instituție culturală valoroasă consemnând crugul curgerii valorice transfigurat în fluid de lumină. Aici și-a scris cartea vieții trăind între umbrele înaintașilor ce i-au transmis vigoarea temeinicirii întru cuvânt. Și tot de aici a pornit dulcea ispită a cunoașterii și slujirii Cetății Suceava, rămânând cu sufletul tot în acasa galeriei fălticenene. Anii de ucenicie. Anii de călătorie. Anii de rodnicie. Călătorie în sine. Dialoguri imaginare. Apoteoză. Fălticeni, marea iubire. Concretizate declarații de dragoste și apartenență la pattern la început de mileniu, într-un deceniu de mare rodnicie: Lovineștii (2001); Orașul Muzelor. Case și locuri memoriale la Fălticeni (2002); Cazabanii – o cronică de familie (2007); Cazabanii de la Fălticeni (2007); Un album al viselor frumoase (2009); Lumini fălticenene (2011). Și toate altoite pe coloana vertebrală a Uliței Rădășeni, documentar realizat cu V. G. Popa și C. Moscaliuc, pentru care fusese răsplătit încă din deceniul opt al secolului trecut cu Premiul I și Medalia de Aur. Toate drumurile duc la Roma. Pentru Eugen Dimitriu toate drumurile duc la Fălticeni. Dorul de Fălticeni nu-i dă pace. Invitat de onoare sau incognito, rătăcind în mulțime sau în amintiri, ai surpriza de a-l reîntâlni. Adevărat, mai rar. Dă binețe Liceului „Nicu Gane” și salută Școala Domnească după ce a trecut de Pichetul Grănicerilor și de Consulatul austriac de pe strada Sucevei. Inima-i zvâcnește în fața Galeriei ce-l întâmpină surâzătoare. Un tineresc salut primarului Millo și neobositului critic E. Lovinescu, abia venit de la București. Pe strada Nemțească o rază de soare și-un zâmbet și-o iertăciune pentru fiica învățătorului Todicescu, doamna vieții sale. Pornește în vale. „Ce strălucire pe luciul apei! În raiul de la Nada Florilor, vino să pescuim, bădiță Mihai!” „Să poposesc o clipă la Vila Mia. Să-i dau binețe sculptoriței Maria Mihăescu.” „Acum să mă abat o clipă la gara ce forfotea altădată de atâta lume. Ce pustie e azi fără strălucirea fraților Șiadbei.” „Dar iată-l coborând de pe strada nemțească pe Jules Cazaban grăbit să prindă trenul că are spectacol diseară la București.” „Hai s-o iau pe strada lui Dimitrie Leonida spre Regimentul de infanterie ce dădea atâta viață urbei. Fanfara militară era nelipsită de la Grădina publică.” „Ce de schimbări pe strada Butnari și-n mahalaua Broscăriei! Haia Sanis e o amintire de demult ca și pictorul Rubin Reuven, sionistul, sau Moses Rosen, rabinul.” „Mă-nchin ție, Sfinte Ilie, patron al orașului, c-ai menținut farmecul iarmarocului care «acesta este ce este»!” „Salutare, domnule negustor Vasiliu, ce ne-ai dat «un Birlic» pe cinste!” „Acum mă-ndrept cu inima bătând puternic spre casa preotului Todicescu privind o clipă zâmbetul din eternitate al Eugeniei, soția mea”. „Urc ochii acum spre Spătăreștii lui Matei Millo, oprindu-mă la biserica ctitorită de Tudorache Ciurea. «Și ne iartă, Doamne, păcatele noastre»!…” „Acum fac o scurtă vizită profesorului Vasile Ciurea, ctitorul Muzeului Fălticenilor. Mă-ntâmpină zâmbind: «ce mai faci, dihanie?»” La capătul de jos al străzii Dragoslav, strălucește coama de argint a germanistului Virgil Tempeanu. „Când v-ați întors de la München, domnule profesor?” Urc în deal spre cuibul viselor noastre de pe actuala stradă Dragoslav. O strângere de inimă spre cuibul tinereții, acum pustiu. „Trebuie să-l văd pe Ionică Ivanciuc.” „Este plecat pe ulița Pietrari la prietenul său de pahar, sobarul Staipin”. Glumim a râdere. Trec de casa în care a copilărit Aurel Băeșu și aud de peste gardul vecin pe Vasile Costăchescu rostind apăsat: «ai noștri ca brazii!» Pășesc spre casa din deal. „O fi acasă conu Mihai? O fi la vânătoare sau la pescuit? O fi la moară cu prietenul său, folcloristul Artur Gorovei? O fi plecat la Iași?… Ți-aduci aminte, Teofile?…” „Să cobor pe istorica uliță a Rădășenilor. Imperceptibil, aud cum la Pavăl Ciubotariu, catiheții fac zarvă mare.” „Poposesc însă la prietenul meu, profesorul V. G. Popa, mai în jos de casa Sadoveanului. Avem de pus țara la cale. «Una mie, una matale. Virgil Tempeanu – omul și opera; Virgil Tempeanu – germanistul. Și câte altele ca acestea!» ” Cobor în piațeta istorică din fața Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Închinăciu-ne. „Încotro? Spre Primărie sau spre Muzeu?” Odihna gândului și a sufletului în preajma Maestrului. „Aici e kilometru zero al culturii fălticenene. Avem în față sculpturile, copiii artistului, și mere, mere de Rădășeni. Vorovim. Mă simt împlinit.” „Dar mâine sau poimâne sau când sufletul îmi va da ghies, voi reveni. Am încă atâtea vizite de făcut! «Adio, dar rămân cu tine» cum bine sună un titlu care mi se potrivește, încât îl preiau. Plec la Suceava, dar rămân aici!” „Dans une petite ville” Eugen Dimitriu a rămas paznic de far al comorii ce legitimează spațiul matricial și funcția sa identitară. Memoria culturală se axează pe acest „demers bine temperat” (Constantin Ciopraga). Travaliul său intelectual și scriitoricesc e greu de prins într-o ecuație. Cultura face minuni. E. Dimitriu a fost salvat de carte. Excelent ghid, nonagenarul ne propune o lecție veche și mereu nouă a modelului cultural exprimat în configurații variate. Model gândit și regândit cu luciditate și etică profesională. Mâna și mintea cercetătorului profesionist conlucrează în găsirea căilor de abordare a documentului, a valorii și a frumuseții acestuia. Înconjurat de personalități și de imagini, de case și străzi, de oameni și locuri, de documente, de scrisori și de amintiri, Eugen Dimitriu zidește încă contraforturi pentru Pantheonul fălticenean fiind un păstrător al memoriei vii, al acelui spiritus loci. Privit prin nenumăratele fațete ale personalității sale, omul – orchestră slujitor la marile modele intră în circuitul acestora obținând el însuși dreptul de a ființa alături de înaintași sau actuali în dialectica devenirii. Și cum cartea i-a fost suportul narativ al vieții, se cuvine să-i semnalăm câteva elemente de specificitate. Cărțile izvorâte din perimetrul fălticenean se constituie ca literatură, document și memorialistică. Eul scriitoricesc se definește în raport cu personajele sale – oameni și locuri – cărora le-a insuflat viață cu simpatie, umor, anecdotică, firesc și naturalețea trăirii. O samă de cuvinte care dau suportul narativ al rostului vieții. Scriitorul are un simț al nuanțelor în configurații variate. Uneori anecdotic, alteori ceremonios, uneori tandru, alteori malițios, cărturarul face radiografia unor destine, dă lecții fără a deveni obositor, ne propune dialoguri reale sau imaginare care scot din anonimat. Furat de poveste, realizează proza de atmosferă a faptelor mărunte, pe care el, personajul reflector, le orchestrează scenic. Cu subtilitate și simț al frazării, personajul auctorial crează o lume de atunci și de acum pe care-o privește cu drag și înțelepciune. Și realizează atmosferă nu doar prin cuvânt, ci și prin imagini. Cele 1400 fotografii din Albumul viselor frumoase vorbesc prin ele însele și prin comentariile autorului. Co-participativ este procedeul de a crea o literatură de atmosferă într-un alt mod decât cel din Locul unde nu s-a întâmplat nimic. Proză poveste. Proză micronuvelă sau povestire. Proză dialog. Proză eseu. Proză document. Proză portret. Proză scrisă cu un simț al nuanțelor. Fără uscăciune. Cu afect. La lumina primăverii din tabloul lui Aurel Băeșu reprodus pe coperta unuia din valoroasele volume. Privit în ansamblu, modelul Eugen Dimitriu și a „strânsurii de-o viață” se impune atenției, promovând acel amor intelectuallis pe calea regală a prețuirii valorilor fălticenene. MIOARA GAFENCU

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: