Zidul Parlamentului și zidul din noi

Orice gospodar știe că a da foc, a dărâma, a distruge sunt mai la îndemână decât a crea, a construi, a repara. Iar revoluția din 1989 ne-a dat o lecție mult prea costisitoare ca s-o uităm atât de ușor. Căci România ajunsese în situația singulară între fostele țări ale lagărului socialist de a da foc Bibliotecii Centrului Universitar, Muzeului Colecțiilor de Artă, de a demola „mărețele ctitorii” și a distruge agricultura. Bune, rele, reușeau totuși să hrănească un popor de 23 milioane de suflete.

 

De distrus au distrus și polonezii, ungurii, cehoslovacii, germanii de est, dar acolo demolarea a vizat sistemul de relații ale contenciosului totalitar, industria, economia fiind ajutate să se descurce în economia de piață. Clădirile fabricilor și ale uzinelor sunt tot acolo, atâta doar că acum adăpostesc alte firme și instalații. Produc ce se cere. De aceea, nivelul lor de viață și civilizație e mai sus de câteva ori față de al nostru. Vulpea firoscoasă și gardul Parlamentului Pe vremuri copiii învățau la școală o povestioară-fabulă de Petre Ispirescu, „Vulpea firoscoasă” în care este vorba despre stăpânul unei vii lăsate în paragină. Neîngrijită, nu aducea niciun folos și se umpluse de bălării. În fiecare primăvară, promitea că o va pune pe rod, dar nu se apuca de treabă. Așa că vulpea continua să-și crească puii în liniște. În ultima primăvară însă a promis că îi dă foc, moment în care înțeleapta vulpe și-a sfătuit puii să plece unde or vedea cu ochii. Acum a venit rândul gardului din jurul Casei Poporului, Palatul de azi al Parlamentului României. Să ne amintim că a fost cât pe ce să fie și el demolat, chiar dacă nu încurca pe nimeni și nimeni nu avea idee cu ce poate fi înlocuit. Azi e cel mai vizitat obiectiv turistic. A demola nu înseamnă a construi Călătorind prin capitalele Europei Occidentale, oricine se poate convinge că multe din sediile administrativ-politice au garduri și ziduri, unele inexpugnabile. Cu toate acestea, nimănui nu i-a trecut prin minte să le demoleze. În schimb, pe porțile de intrare oricine poate avea acces, de cele mai multe ori liber, de nu, contra unei taxe modice. Vor președintele Camerei Deputaților și PSD să rămână în istorie, să ne arate prețuirea pentru libertate și democrație dărâmând un zid care nu încurcă pe nimeni? Îi oprește cineva și ceva să-i lase pe cetățeni să se bucure de un parc cu verdeață care ar putea deveni o oază de aer curat și liniște într-o capitală betonată și prăfoasă? Zidul dinlăuntru Firește, e nobil și înălțător să dorești înlăturarea unor bariere puse arbitrar între guvernați și guvernanți, dar barierele acestea nu sunt întrupate într-un biet zid, care nici măcar nu e urât, ci în noi înșine, mai ales când ne cocoțăm în jilțurile Puterii politice. Dărâmarea zidului de beton nu ne ajută cu nimic. Zidul care trebuie dărâmat e cel dinlăuntru, uitat acolo de pe vremea „mult iubitului și mult stimatului”. Ei bine, fiindcă dărâmarea acelui zid dinlăuntru a fost mult mai puțin lesnicioasă decât s-a crezut, mai marii noștri au dărâmat și ei ce-au putut, preferând spectaculosul buldozer în locul calculului înțelept. E clar că avântul demolării de după ’89 n-a fost de bun augur. Și nici nu ne-a priit. La fel cum politicienii și demnitarii demolatori care au avut un profit nu doar politic din demolarea proprietății statului, a celei colective și a industriei ar putea fi invitați să dea seamă în fața Justiției. Căci România are destule legi la ora asta după care iresponsabilitatea conducătorilor poate fi pedepsită. Voi tot demolați, noi plecăm Fiindcă demolarea zidului dinlăuntru nu înseamnă doar înlăturarea unei simple împrejmuiri, cum cred dl Zgonea și o mulțime de aplaudaci pe bloguri și pe rețelele de socializare. Ea ar însemna mai întâi crearea unui sistem politic corect, eficient și echitabil, un sistem politic care să permită fiecărui cetățean să se realizeze în propria țară. Or amploarea fenomenului de băjenire a populației după 2004 e una nemaiîntâlnită în istorie. Și apoi demolarea zidului dinlăuntru nu se poate face de la sine. Chiar cu un sistem politic performant, ceea ce nu e cazul la noi. E nevoie de educație, atât a micuților cât și a adulților. E nevoie de o Justiție puternică și de autoritatea instituțională a statului. Iar demolarea unei simple împrejmuiri nu înseamnă construirea acestor elemente ale vieții democratice.