Îmi aduc bine aminte că, de la prima noastră întâlnire și-n cele ce au urmat, domnia sa nu dorea să-și amintească de greutățile prin care a trecut până a ajunge profesor de istorie la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Din discuțiile de peste ani, am aflat că dumnealui a început studiile în localitatea Chițmani, din actuala regiune Cernăuți, iar apoi a urmat Dreptul la Universitatea din orașul Cernăuți, unde apoi a și profesat ca avocat începând cu anul 1935 și până la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Războiul l-a obligat să se refugieze în România și, după scurte popasuri, se va stabili în orașul Suceava, unde va profesa și va locui până la finalul vieții sale. Stabilit la Suceava, va continua să studieze, absolvind apoi a doua facultate, cea de istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Paralel se dedică cercetărilor istorice și culturii universale. În afara activității de la catedră, el a dedicat mult timp și muncii de cercetare și documentare asupra multiplelor aspecte ale istoriei locale și regionale, apoi a relațiilor româno-ucrainene de a lungul timpului, inclusiv privind folclorul bucovinean, atât de bine păstrat în mediul sătesc. Atracția sa pentru studiul istoriei a moștenit-o de la eminentul profesor și om de cultură, istoricul I. Nestor, care-i va deveni mentor pentru restul vieții sale. Studii ample a realizat privind relațiile de tot felul ale domnitorilor români și inclusiv cu lumea internațională a vremii. Mult cercetată și studiată a fost marea domnie a domnului Moldovei, Ștefan cel Mare, care avea legături deosebite cu vecinii epocii și se bucura de un renumit prestigiu internațional ca marele apărător al creștinătății răsăritene. Profesorul Nicolae Ceredarec a reușit să publice lucrări sau note despre „Cântecul lui Ștefan Vodă” (în 1969) și apoi a doua parte despre „Eudochia de la Kiev”, prima soție a lui Ștefan cel Mare (1992). Omul de cultură Nicolae Ceredarec, fiind născut aproape de orașul Cernăuți, azi în Ucraina, a studiat și istoria acestei țări, dorind să elucideze legende ucrainene, cât și evoluția culturii poporului ucrainean. Preocupările în studiul legendelor ucrainene l-a dus și la studiul personalităților din cultură, ca Ivan Franko, apoi viața și opera scriitoarei Olga Kobilansca, ori a haiducului din Carpați Luchian Cobilița și alte studii. Viața profesorului și omului de cultură e complexă și cu multe greutăți și necunoscute, multe numai de el știute sau poate de unii prieteni mult apropiați sufletului lui. A trăit, a muncit, s-a consumat și a venit finalul vieții la 10 martie 1994, când a plecat la steaua lui cea veșnică. În anul morții, întrezărea unele posibilități de a i se publica și alte materiale adunate și pregătite tiparului, dar viața, cum e ea, a pus capăt speranțelor sale. Astfel, autorul nu a putut vedea cu lumina ochilor munca de o viață așternută pe hârtie și transmisă generațiilor viitoare. În final, colaboratorul meu și al celor ce l-au cunoscut și l-au apreciat pe tot parcursul vieții sale s-a întors la Orășeni de lângă Chițmani, lângă familia sa, pe vecie. Nădăjduiesc că barem acum, când comemorăm cei „una sută de ani” de la nașterea sa sau în viitorul nu prea îndepărtat, fac apel la cei ce posedă manuscrisele sale să facă tot ce este necesar ca să le publice, căci munca lui de o viață, merită să fie publicată și cunoscută de marele public din toată Bucovina, și nu numai. (Prof. VICTOR COZARIUC COSSARIS)
Luna septembrie e plina de semnificații și evenimente ale anului. Astfel pe 1 septembrie începe anotimpul toamna, e început de an bisericesc, e perioada consfătuirilor cadrelor didactice și a începutului noului an școlar preuniversitar. Așa se face că acum exact cincizeci de ani am avut prima întâlnire cu omul de cultură profesorul Nicolae Ceredarec, tot la o consfătuire de la Suceava, a profesorilor de istorie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii