Ca în fiecare an, din diverse motive

Unii directori de școli revin la catedre

> Motivele invocate de IȘJ sunt pensionări, deficiențe manageriale, plecare la cerere sau în concediu de maternitate, lipsa elevilor promovați la bacalaureat
 

Toți directorii de școli din județ au primit decizii de eliberare din funcție, cu data de 31 august, întrucât le-au expirat delegațiile. Dar atunci când au fost emise decizii noi, cu 1 septembrie 2013, 24 dintre ei au aflat că se vor întoarce la catedră. Purtătoarea de cuvânt de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, insp. Laura Hacman, ne-a precizat că la cele 221 de unități de învățământ cu personalitate juridică existente în județ majoritatea directorilor vechi au rămas pe funcție, 24 fiind schimbați din motive diverse. Potrivit insp. Hacman, 3 directori s-au pensionat, câțiva directori au fost demiși din cauza unor „deficiențe manageriale”, o directoare a fost numită inspector pentru minorități la IȘJ, alții au fost demiși din cauză că școlile lor au înregistrat promovare zero la bacalaureat, au intrat în concediu de maternitate sau au plecat la cererea lor. Au fost schimbați directorii plini de la Grădinița cu Program Normal Cajvana, de la școlile „Ion Ciurea” din Fălticeni, Coșna, Milișăuți, Brodina, Cârlibaba, Horodnic de Sus și Horodnic de Jos (unul demis ca urmare a unor sesizări, celălalt a ieșit la pensie), Moara Nică, Rădășeni, Herla, Neagra Șarului, Iacobeni, cel de la Clubul Școlar Sportiv din Rădăuți. Au fost demiși ambii directori de la Liceul Tehnologic Marginea, pentru că niciunul dintre absolvenții liceului nu a reușit să promoveze bacalaureatul din acest an. De asemenea, tot din diverse motive, acum sunt alți directori adjuncți la CN „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, CN „Al. cel Bun” Gura Humorului și Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava. La Liceul Special Bivolărie au rămas aceiași directori, însă efectuându-se o „rocadă” pe funcții. Prof. Laura Hacman a mai informat că funcțiile de îndrumare și control din sistemul de învățământ preuniversitar au fost ocupate prin detașare în interesul învățământului, cu delegație, având în vedere că Ministerul Educației nu a mai organizat un concurs în acest scop de câțiva ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: