Retrospectiva săptămânii

Euro a încheiat săptămâna la 4,4650 lei

Temerile privind o intervenție militară a SUA și aliaților săi în Siria, dar și o posibilă extindere a conflictului, au determinat reducerea apetitului pentru risc, implicit retragerea unor investitori de pe piețele emergente, ceea ce a provocat deprecierea monedelor din regiune, inclusiv a leului.
 

Săptămâna a debutat cu o ușoară apreciere a leului, cursul euro coborând la 4,4221, pentru ca de marți acesta să crească constant, culminând cu media de vineri, care a fost de 4,4725 lei, nou maxim al ultimelor zece săptămâni. Ultima ședință a săptămânii s-a deschis în jurul pragului de 4,47 lei, presiunea pe cumpărarea de valută împingând euro spre 4,48 lei, pentru ca seara, pe piețele internaționale, cotațiile să scadă, într-un context favorabil, la 4,4650 – 4,4680 lei. În piața la termen de la Sibiu, prețurile futures ale euro pentru scadența lunară au crescut de la 4,43 la 4,472 lei, pentru decembrie de la 4,465 la 4,495 lei, iar pentru martie viitor la 4,5204 lei. Dolarul american a înregistrat cea mai semnificativă creștere, de 6,65 bani, cursul urcând de la 3,3441 la 3,4106 lei, pragul de 3,4 fiind depășit ultima dată în 7 iulie. Aprecierea francului elvețian a fost mai modestă, datorită creșterii cererii de monedă americană pe piețele internaționale, cursul urcând de la 3,5904 la 3,6103 lei. În perioada următoarea volatilitatea piețelor internaționale va continua să își pună amprenta pe cea locală, cauzată atât de situația din jurul Siriei, dar și de posibilitatea ca, la jumătatea acestei săptămâni, Rezerva Federală să reducă injecțiile de lichiditate în economia SUA, care se ridică în prezent la 85 miliarde dolari. Reducerea stimulentelor monetare, care au avut, în ultimii ani, drept efect ieftinirea dolarului, va provoca creșterea cererii de monedă americană, implicit întărirea acesteia. Creșterea aversiunii față de risc a produs scăderea perechii euro/dolar până la 1,3105 dolari, nivel care nu a mai fost atins din 19 iulie. Scăderea euro a apărut după o declarație a președintelui BCE, Mario Draghi, care a afirmat că instituția pe care o conduce analizează o posibilă reducere a dobânzii sale de politică monetară, care se situează în acest moment la minimul istoric de 0,5%. Vineri, euro a recâștigat o parte din terenul pierdut și a urcat la 1,3210 dolari, închizând pe piețele americane la 1,3180 dolari. Creșterea euro s-a produs după publicarea datelor privind șomajul din SUA, care a scăzut luna trecută, față de cea precedentă, de la 7,4 la 7,3%, ceea ce pune, în opinia analiștilor, sub semnul întrebării schimbarea programului de relaxare cantitativă a Fed. La Sibiu, euro s-a tranzacționat pe septembrie la 1,3115 – 1,3228, pe decembrie la 1,313 – 1,325, pe martie 1,31 – 1,32, iar pe iunie viitor la 1,32 dolari. Prețul futures al unciei de aur cu scadența octombrie, după o creștere la 1.417 dolari, a coborât vineri până la 1.364,60 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI