Vicșani

Contrabandiști ucraineni prinși în lanul de porumb

La data de 4.09.2013, ora 16.20, polițiștii Postului de poliție Mușenița, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, au depistat, pe raza localității Vicșani, un microbuz înmatriculat în Ucraina.
 

La vederea autospecialei de poliție, două persoane de sex masculin, aflate în apropierea microbuzului, au fugit într-un lan de porumb, iar polițiștii au pornit în urmărirea lor. După efectuarea somațiilor legale, i-au prins și imobilizat. Asupra celor două persoane a fost efectuat un control corporal, fiind identificate pașapoartele personale. S-a stabilit că se numesc Oleksandr S. (27 de ani) și Vasyl B. (35 de ani), ambii din Ucraina. Cu ocazia examinării interiorului vehiculului, au fost identificate 49.000 pachete cu țigarete de proveniență ucraineană, în valoare de cca. 490.000 lei. În cauză s-a procedat la indisponibilizarea autoturismului, care a fost transportat la sediul Poliției orașului Siret, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Față de cei doi suspecți s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, fiind reținuți pentru o perioadă de 24 de ore. Urma ca ieri să fie prezentați Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate cu sprijinul polițiștilor Biroului de combatere a fraudelor vamale – IPJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: