Peste 68.000 de lei amendă pentru comercianții care au vândut produse congelate și pâine neconforme

> S-au înmulțit luna trecută reclamațiile depuse de suceveni la Protecția Consumatorilor, la adresa constructorilor
 

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava a aplicat luna trecută un număr considerabil de amenzi și avertismente unor agenți economici care comercializează produse alimentare în formă congelată. Au fost efectuate pe această temă 31 de controale, în urma cărora au fost aplicate amenzi de aproape 23.000 de lei, fiind totodată oprite de la comercializare, ca neconforme, peste 800 kg de produse congelate în valoare de 5.868 de lei. Sancțiunile au fost operate ca urmare a identificării unor alimente arse prin congelare, produse ale căror etichete nu se puteau citi sau depozitate în locuri nepotrivite. Pe durata zilelor cu caniculă de luna trecută, comisarii de protecția consumatorilor au controlat și 69 de unități de alimentație publică, urmărind respectarea prevederilor legale privind comercializarea alimentelor și desfășurarea, în general, a activității acestora. Probleme cu produsele congelate au fost găsite și aici, fiind vorba în special despre un obicei mai vechi și periculos al administratorilor de restaurante, acela de a recongela produsele anterior decongelate. Sancțiunile aplicate de CJPC în acest caz nu sunt degeaba. La fiecare decongelare, bacteriile conținute de produs „amorțite” la înghețare se reactivează și încep să „puiască”, astfel calitatea igienică a alimentului scade, fără a mai vorbi despre riscul de a se ajunge la un prag de contaminare periculos pentru sănătate. În total, în cadrul celor 69 de controale la unități de alimentație publică, au fost aplicate 33 de amenzi în valoare de 31.800 de lei. Alte nereguli constatate au fost etichetare necorespunzătoare, lipsa informării asupra gramajelor, nerespectarea prevederilor legale privind fumatul în unitățile publice. Controale la pâine, în desfășurare Protecția Consumatorilor Suceava are în desfășurare o serie de verificări la unități de comercializare a pâinii și produselor de panificație, controale ce urmăresc respectarea normelor legale privind modul de comercializare, etichetare, prezentare și publicitate. Aflăm că până ieri fuseseră vizitate doar 14 asemenea unități din județul Suceava, acțiuni care s-au lăsat cu 8 amenzi în cuantum total de 13450 de lei și 6 avertismente. Fiind oprite de la comercializare produse în valoare de peste 300 de lei, care nu aveau trecute pe etichete mențiuni obligatorii, respectiv ingredientele și procentul în care sunt folosite, gramajul etc. Firmele de telefonie mobilă și constructorii, reclamați mai des, în luna august CJPC Suceava a efectuat în luna august un număr total de 240 de acțiuni de control, pe diferite tematici sau ca urmare a sesizărilor depuse de consumatorii suceveni. Numărul amenzilor de luna trecută au depășit 100, iar valoarea lor totală s-a ridicat la 156.000 de lei. În paralel, 76 de operatori economici verificați au primit avertismente, ce se vor transforma în sancțiuni pecuniare în cazul în care nu vor fi luate în considerare la controalele viitoare. Alți 100 de consumatori din județul Suceava au depus, în august, plângeri la Protecția Consumatorilor, cele mai multe vizând refuzul companiilor de telefonie mobilă de rezilia contractele unor clienți nemulțumiți de servicii. Printre reclamațiile depuse s-au înmulțit cele referitoare la nemulțumirile „de sezon” împotriva prestatorilor de servicii care desfășoară activități de reparații, modernizare sau întreținere a locuințelor. Principala supărare a sucevenilor a fost legată de nerespectarea termenului de execuție a lucrărilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: