Carmen Agoutin, la Consulatul României de la München

> Ea va renunța la activitatea politică, inclusiv la calitatea de membru al deliberativului județean
 

Președintele Organizației de Femei din PSD Suceava, Carmen Agoutin, va renunța la viața politică după ce va pleca la München, unde va lucra în cadrul Consulatului României din capitala Bavariei. Potrivit legislației, personalul din misiunile diplomatice ale României nu poate face parte dintr-o formațiune politică. Agoutin este cadru didactic al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde predă limba și literatura germană. În aceste condiții, Agoutin va demisiona din Consiliul Județean Suceava, iar locul său va fi preluat de vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir. Tot prin pierderea calității de membru de partid, Agoutin va lăsa liber locul de președinte al organizației județene a femeilor social-democrate. Pentru această funcție urmează să fie organizate alegeri în data de 28 septembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: