Cel mai dureros accident care a cutremurat comuna a fost cel din data de 27.04.2013, ora 13, când Marian Alexandra Amalia, fiica lui Marian Nicolae și Marian Mariana, în vârstă de 12 ani, a fost accidentată mortal în timp ce traversa șoseaua. Acesta nu a fost singurul accident petrecut în zona „pârâul școlii”, mărturie stând mulțimea de cruci montate pe marginea drumului care amintesc de moartea unor oameni nevinovați. Pentru aceste motive am luat decizia de a amplasa o machetă a unui autoturism Dacia MCV, inscripționată identic cu cea aflată în dotarea poliției rutiere pe care este instalat aparatul radar, macheta fiind amplasată la intersecția cu drumul comunal Alexeni. Se pare că amplasarea acestei machete are efecte benefice, determinându-i pe șoferi, de a pune imediat frână, reducând viteza. Aceasta este mai mult o măsură de prevenire a accidentelor cauzate de viteza excesivă practicată de unii șoferi într-o zonă atât de periculoasă, ținând cont că în apropiere se află și Școala cu Clasele I-VIII Poiana Stampei. (Primar, ing. VILUȚ MEZDREA)
Nu de puține ori comuna Poiana Stampei a fost umbrită de unele accidente rutiere nedorite, unele soldându-se cu decese, motivul principal fiind viteza cumulată cu condițiile de drum și, nu în ultimul rând, cu neatenția.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii