Directorul CCB, la o lună și ceva de la preluarea conducerii

„Mie nu mi-a plăcut să las la voia întâmplării activitatea culturală”

 

Viorel Varvaroi

A trecut mai bine de o lună de zile de când a fost schimbată conducerea Centrului Cultural Bucovina și de când cele trei secții care o formau au fost transformate în direcții, iar acum toată lumea știe ce are de făcut, susține noul director al centrului, Viorel Varvaroi. Reamintim că secțiile existente înainte de reorganizarea Centrului Cultural Bucovina, și anume Centrul de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” și Școala de Arte „Ion Irimescu” au devenit direcții cu același nume, iar în fruntea lor au fost numiți, în funcții de execuție, ca directori interimari, Victor T. Rusu, Tamira Gonda Cojocariu și Ion Băițan. Foștii șefi de secție Călin Brăteanu, Sorin Răzvan Filip și Petre Horvat au primit, fiecare, funcția de consultant, dar, în prezent, cam până în octombrie, sunt în concediul legal de odihnă. „Oamenii sunt de calitate, dar aceasta trebuie pusă în valoare” La această oră, directorul Viorel Varvaroi spune că transformarea în direcții a avut loc tocmai pentru „îmbunătățirea activității” CCB. El a declarat că instituția trebuie să cuprindă o gamă completă de activități culturale, iar direcțiile să aibă domenii clare de activitate, specifice fiecăreia. De asemenea, directorul și-a propus mai multă transparență și o mai bună colaborare de sus în jos și invers. „Oamenii sunt de calitate, dar aceasta trebuie pusă în valoare. Mi-e nu mi-a plăcut să las la voia întâmplării activitatea culturală, înainte au fost momente când fiecare știa, în principiu, ce are de făcut, dar nu era implicată și conducerea instituției. Eu sunt economist de meserie dar, lucrând atât ca primar, cât și la Centrul Cultural mă pricep și la activitatea culturală. Vreau să mă implic efectiv în activitate. Sunt convins că înainte nu era această colaborare de sus în jos și invers”. Viorel Varvaroi este de părere că, cel mai bine, fiecare în domeniu lui, consultanții existenți la CCB „ar trebui să știe ce e de făcut”, de aceea a solicitat ca, până la sfârșitul lui septembrie, fiecare consultant să vină cu propuneri de activități. „Sunt ferm convins că treaba va merge mai bine, am toată încrederea că oamenii pe care i-am numit directori interimari știu ce au de făcut”. „Activitatea cea mai grea este a «Centrului Creației»” Cunoscând foarte bine activitatea fostului Centru de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, unde a lucrat timp de 14 ani, Viorel Varvaroi a precizat că își va concentra atenția mai ales asupra acesteia. „Activitatea cea mai grea este a Centrului Creației, o cunosc foarte bine, aici lucrez de 14 ani. Vreau ca cei 16 oameni să aibă atribuțiuni stabilite pentru fiecare. Acum vor duce la bun sfârșit sarcinile pe anul acesta, iar, pe viitor, pe lângă programul stabilit, pe lângă domeniul de activitate, să răspundă de o anumită zonă din județ. S-a încercat acest lucru cândva, dar acum vreau ca fiecare localitate să știe că cineva răspunde de ea în ce privește activitatea culturală, să știe oamenii din județ că pot fi ajutați la organizarea unor manifestări, fiindcă ei se plâng că nu-i bagă nimeni în seamă”. „Orice promovare nu poate merge la infinit” Nou șef al CCB a spus că, de la numirea sa în funcție, nu a dat pe nimeni afară, instituția având deficit de circa 13 persoane, situație ce se va remedia pe parcurs, prin angajarea unor oameni. În ce privește schimbările survenite la conducerea direcțiilor, directorul Viorel Varvaroi a precizat că acestea s-au făcut în urma analizării îndeaproape a activității foștilor șefi, care „n-au fost dați afară”, ci au fost numiți pe funcțiile pe care erau dinainte de a fi șefi de secție, toți fiind consultanți ai Direcției de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale. „Orice promovare nu poate merge la infinit” este de părere Viorel Varvaroi. Deocamdată, cei trei foști șefi sunt în concediu de odihnă pe anul acesta, prelungit și cu zilele rămase din ani anteriori, și nu au predat nimănui sarcinile de serviciu, cum se spune. „Cred că a fost o strategie plecarea foștilor șefi de secție în concediu. M-a deranjat totuși faptul că toți și-au luat concediile pe 2011, 2012 și 2013, dar am verificat la contabilitate, totul e legal” spune Viorel Varvaroi. Lista de priorități de pe masa noului director este însă mult mai mare decât cele cuprinse mai sus. Am adăuga la ea, după cum am aflat, o mai mare transparență în juriile unor manifestări importante, o consultare și o colaborare mai strânsă cu Muzeul Bucovinei și Biblioteca Bucovinei, o reducere a cheltuielilor la unele manifestări, care acum costă cam scump.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI